„Personajele lui Roveredo trăiesc adesea la marginea vieții sau în umbră, iar autorul povestește cu participare afectivă și cu respect despre gesturile violente, chiar brutale, precum și despre umilințele trăite, despre gesturile confuze și ticăloase, dar și despre nobilul și neînfricatul curaj, despre piruetele și acrobațiile pe care acestea le fac în încercarea de a scăpa de mușcătura vieții, visurile naive, dar îndrăznețe care le poartă dincolo de granițele realului. Această familiaritate cu slăbiciunea, precum și cu sacralitatea existenței, este insolentă, pentru că nu-i stă în cale nicio mizerie, oricât de indecență sau de stânjenitoare ar fi, nu se înclină în fața măreției, ci o dă jos de pe soclu, îl tutuiește chiar și pe Dumnezeu, arătând peticele din pantalonii și găurile din ciorapii vieții.“ - Claudio Magris
