Sabia si imperiul

Sabia și imperiul. Militari la cârma statului Ce punți de legătură se pot identifica, în istoria secolului XX, între germanul Hindenburg și francezii Petain sau de Gaulle, între polonezul Piłsudski și finlandezul Mannerheim, între turcul Mustafa Kemal și oricare dintre cei pomeniți mai sus? Faptul că toți s-au remarcat că militari destoinici și că toți au ajuns, în țările lor, să ocupe funcția supremă. În ce mod, pentru cât timp și cu ce rezultate e deja o altă chestiune. Dar acest lucru s-a întâmplat întotdeauna în condițiile unor crize pe care oamenii în uniformă au fost chemați să le rezolve sau în care, cel mai adesea, s-au implicat din îndemn propriu. O vocație «imperială» le-a fost comuna tuturor, dacă restituim cuvântului imperium sensul său inițial, acela de «comandă, poruncă, stăpânire». O zicătoare tătară, frecvent citată de Mustafa Kemal Ataturk, «Numai mâna care poate ridica sabia e vrednică să țină sceptrul», este potrivită ca exergă acestor cariere stranii, care par, în plin veac XX, să reînvie chipuri și legende ale trecutului. Toate numele menționate au dobândit, la vremea lor, statutul de personaje, nu departe de accepția literară a termenului. Toate au avut o existență românescă, toate pot deveni eroi de roman. - Ștefan CAZIMIR Fragment din carte: "Nimeni altul decât Pilsudski nu va înfățișa mai sugestiv circumstanțele instalării sale în fruntea statului polonez. Într-o cuvântare rostită la 3 iulie 1923, el va sublinia că a devenit dictator fără nici o stăruință sau concesie din parte-i, faptul explicându-se printr-o singură cauză: „Polonia nouă, pe drept sau pe nedrept, și-a făurit de la primul ei pas simbolul sub forma omului îmbrăcat în uniformă cenușie, destul de zdrențuită și pătată, purtată încă din închisoarea de la Magdebturg." La 5 februarie 1919, Pilsudski a inaugurat Seimul îmbrăcat în aceeași veche uniformă încins cu sabia pe care i-o dăruiseră ofițerii Brigăzii I. Rolul imaginii în constituirea unui mit apare astfel cu toată claritatea, iar spusele lui Pilsudski că ar fi ajuns dictator împotriva voinței sale suferă o dezmințire majoră. Căci a te înfățișa parlamentului în ținuta militară exprimă mai bine decât orice alt gest decizia de a institui un regim autoritar. Să ne întrebarn acum dacă Polonia renăscută putea fi guvernată altfel ar însemna să pășim în istoria virtuală. A spune că Pilsudski n-ar fi putut guverna în alt chip este în schimb o certitudine. Căci, nefiind militar de carieră, el se plămădise astfel prin propria-i voință. La 28 iulie 1919,Tratatul de la Versailles consacra renașterea statului polonez, fără însă a-i fixa cu precizie frontierele. Lupta pentru eliberarea teritoriilor de sub ocupație străină va dura aproape doi ani. În zorii zilei de 19 aprilie 1919, polonezii apar pe neașteptate la Wilno. Pe 21 aprilie, orașul e în mâinile lor. Frontul fusese mutat cu 200 de kilometri spre Est. Pe câmpiile Ucrainei, alte două zile de luptă vor fi suficiente pentru că Armata a 12-a sovietică să fie aproape complet destrămată, iar polonezii să ocupe Kievul. Replica inamicului se produce în anul următor, începând din 15 mai 1920, când ofensiva rusă se declanșează pe o scară amplă. În fruntea trupelor se află tânărul și ambițiosul Mihail Tuhacevski (fost ofițer in garda imperială, acum în vârstă de 28 de ani), care lansează o proclamație prezumțioasă: "În Vest se joacă destinele revoluției universale; drumul incendiului mondial trece peste cadavrul Poloniei." Armatele sale înaintează, în medie, 20 de kilometri zilnic. În Sud galopează legendara cavalerie a lui Budionnii Populația civilă e cuprinsă de panică. Dar în fața valului bolșevic, care traversase fără opreliști 600 de kilometri, ajungând până sub zidurile Varșoviei, se ridică zăgazul temerarului Pilsudski. El își întărește armata cu o divizie de voluntari și, în noaptea de 5 spre 6 august, se retrage în cabinetul său din palatul Belvedere spre a concepe planul ripostei. "