Ca arta narailva, autoarea este o strălucită reprezentantă a școlii lui Slavici pentru care un discret optimism n-are cum dauna obiectivității, putând chiar mari o anume tensiune a dramelor care se-ndreaptă spre finaluri tragice. În cazul Elizei Roha, situația este net modificată de progresele artei prozei în ultimii o sută cincizeci de ani. Ceea ce la Slavici nu putea fi decât linear, aici cunoaște flash back-uri, fel de fel de schimbări de subiect, pentru a realiza acțiuni paralele cu legături foarte discrete între ele (...) Desigur, modernizarea obligă la o mare diversitate de mijloace stilistice, o arhitectură complexă în care coexistă narațiunea în narațiune, schimbare de ritmuri narative, când timpul parcă se dilată, sau, dimpotrivă, o pornește la galop; elemente memorialistice se împletesc cu relatări în care miraculosul asigură o apropiere de literatură onirică. În orice caz, experiența dramaturgică a autoarei o ajută să regizeze desfășurări artistice din cele mai complexe, cu planuri întrepătrunse și tot felul de inovații, toate însă lipsite de stridențe stânjenitoare pentru cei dornici să recepteze creații artistice. Desigur, personajele feminine sunt mai amănunțit și mai bine conturate, dar întreaga portretistică rămâne oricum unul din elementele forțe ale artei Eliza Roha. (Mihai Neagu Basarab)
