"Cea de-a doua carte de versuri a Oanei Boc nu se îndepărtează ca atitudine de cea dintâi, dar își consolidează altfel arhitectură, proiectând-o pe un fundal mitic, arhetipal. Cuplul emblematic, Adam și Eva, numește de la început tema care va subîntinde cu variațiuni infinite poemele: unitatea primordială în căutarea căreia îndrăgostiții se înscriu de la începuturi. Cuvintele iubirii sunt și cuvinte ale puterii, creatoare. Reîntoarse în pagina alba, exersând valențe multiple și ritmuri inedite, ele pot provoca recuperarea simfoniei uitate/rătăcite. Monologul Evei, abia întrerupt ici-colo de evocarea unor comentarii dinspre Adam, e, în cele din urmă, o corespondență cu adresant general-uman. Tonul ales e optim, el favorizând participarea implicată a cititorului la o delicat-pătimașă confesiune de interior." - Irina Petras
