Gândită de Nicolae Iorga doar ca un adaos la modesta bibliografie școlară destinată școlilor de fete, mica antologie intitulată Scrisori de femei este, în fapt, mult mai mult.
Dacă există destule cronici relatând evenimente în care, deseori, sunt implicate și femei, în calitatea lor de soții ale unor personaje istorice, sunt puține documentele care să ne dea o imagine mai largă a universului feminin în epoci mai depărtate, sau chiar mai apropiate.
Această lacună este completată de culegerea de scrisori de femei alcătuită de Iorga. O viață colorată, cu nenumărate fațete, se citește printre rândurile adeseori prea scurte ale misivelor. Caleidoscop de trăiri, vechile scrisori aduc sub ochii cititorului perene simțiri omenești, preocupări mărunte, casnice, împletite cu dragostea de familie, de copii și, către bătrânețe, cu teamă de judecata cerească.
Europenizarea, schimbarea radicală adusă de 1848 și de „bonjuristi” este foarte vizibilă în scrisorile în franceză ale Elenei Cuza către Hermione Asachi-Quinet și ale Dorei d'Istria.
În sfârșit, o scrisoare a Reginei Elisabeta, aleasă de Iorga din bogata corespondență a suveranei pe criteriul simplității și a sincerității ei, ne-o înfățișează pe soția Regelui Carol ca pe o femeie blândă, preocupată de literatură, de amintiri, de acte de caritate.
Antologia este completată cu câteva scrisori adresate unor doamne, care întregesc imaginea fiecărei epoci.
