Scrisori din exil

Scrisori din exil. Tristele. Ponticele Traducere de Brebeanu Alina Loredana Scrisorile din exil sunt o istorie emotivă a lui Ovidiu însuși; ceea ce înseamnă o istorie adevărată, de o valoare incontestabilă, nu numai personală, ci și general umană. Căci, în realitate, Tristele și Ponticele au, sub numeroase aspecte, un caracter mai personal decât elegia erotică. Pe când în poeziile din tinerețe se poate deosebi mai greu ce este experiența personală de ceea ce este tipic pentru o anumită epocă, precum și pentru o anumită tendință literară, scrisorile din exil sunt fără predecesori. Ovidiu și-a scris elegiile așadar și pentru a păstra legătura cu limba latină în care își scrisese operele. Acestea și-au recăpătat dreptul la libera circulație abia după moartea lui Tiberiu, urmașul neînduplecatului Augustus. Surghiunul motivat prin păcatele scrierilor sale de tinerețe a traumatizat sfârșitul marelui poet român tânjind după locurile natale. Debutase printr-un roman epistolar fictiv, cu personaje mitologice nedeprinse cu scrisul, excepție făcând poeta Sapho. După ce îl abandonase temporar, pentru hexametrul Metamorfozelor, sulmonezul ilustru a revenit la distihul elegiac pentru a-i reda sensul lui genuin, propriile sale suferințe luând locul celor îndurate de personajele mitologice, evocate în narațiuni patetice. Din păcate, pledoarille lirice, trimise de la Tomis, au convins întregul imperiu roman, cu excepția încăpățânatului său cârmuitor... Epistolarul tomitan constituie capodopera senectuții poetului cu toate cusururile lui inerente: monotonia și inutila lingușire a lui Augustus (pe deplin scuzabilă și lipsită de slugărnicie). Liricul testament ovidian - cântecul său de lebăda latină - este piatra de temelie a elegiei modeme precum și a literaturii exilului. Pentru că vai!, Ovidiu n-a rămas singurul scriitor devenit victima scrierilor sale juvenile, mulți alți colegi de breaslă fiind siliți să-și părăsească silnic sau voluntar patria dacă le-a surâs norocul, nefiind astfel asasinați sau lăsați să moară în lagăre ori temnițe sordide. Autocrații nu s-au înțeles cu literații autonomi, căutând să-i îndepărteze din calea lor odioasă. - Fragment din Postfața cărții - I.A.