Scrisori din insula Guernsey

Un dar pentru cititorii pasionați, o întoarcere nostalgică în lumea îndrăgită a lui Shakespeare, a lui Jane Austen sau a surorilor Bronte.   În ianuarie 1946, într-o Londra care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.   Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul și prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mari iubitori de literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.   Plin de mult umor și căldură, romanul reprezintă o odă adusă cuvântului scris și felului în care el apropie oamenii.   O bijuterie… incisivă și cu observații extraordinar de fine. O capodoperă fragilă despre dragoste, război și despre marele ajutor pe care ți-l dau cărțile bune și prieteniile adevărate. - People Fragment din roman: "Dragă domnule Adams, De unde ați știut că, dintre toate florile care există pe pământ, mie cel mai mult îmi place liliacul alb? Și ce fericită sunt acum când am un buchet chiar pe masa mea de lucru. Este superb și mă bucur nespus că mi l-ați trimis - ador delicatețea acestor flori, parfumul lor suav și încântător. Cât despre surpriza pe care mi-ați făcut-o, ce să mai vorbesc? La început mi-am zis: De unde naiba o fi făcut rost de liliac în februarie? Apoi mi-am adus aminte că, spre norocul lor, Insulele Canalului au parte de curenți calzi, care îmblânzesc clima. Dis-de-dimineață mi-a bătut în ușă domnul Dilwyn cu darul de la dumneavoastră. Zicea că a venit la Londra pentru că are niște treburi la bancă. M-a asigurat că nu l-a deranjat absolut deloc să-mi aducă florile și că măcar atât să poată face pentru dumneavoastră ca să se revanșeze pentru săpunul pe care i l-ați dăruit doamnei Dilwyn în timpul războiului. Spune că soția dumnealui plânge și acum când își aduce aminte de săpunul acela. Este un om foarte drăguț și îmi pare tare rău că n-a avut timp să bea o cafea cu mine. Mulțumită intervenției dumneavoastră, am primit scrisori lungi și încântătoare de la doamna Maugery și Isola Pribby. Habar neavusesem că nemții va interziseseră să primiți orice jel de vești din exterior și că nici măcar scrisorile nu ajungeau la locuitorii din Guernsey. Și am fost foarte surprinsă. Deși n-ar fi trebuit - știam că Insulele Canalului fuseseră ocupate, dar niciodată nu m-am gândit ce anume presupunea asta. Ignoranța deliberată aș numi eu acest refuz inconștient al meu de a reflecta asupra realității. Așa că plec la Biblioteca din Londra ca să mă instruiesc. Clădirea a fost serios avariată de bombardamente, dar podelele au fost reparate, toate cărțile recuperate se află din nou pe rafturi și știu că acolo se află o colecție imensă, cu toate numerele din The Times, din 1900 și până ieri. Așa că am să mă apuc de studiat temeinic perioada ocupației germane. De asemenea, îmi doresc să găsesc și niște cărți de călătorii sau de istorie în care să se vorbească despre Insulele Canalului. Este adevărat că, în zilele senine, puteți vedea mașinile de pe coasta franceză? Așa scrie în enciclopedia mea, dar am cumpărat-o dintr-un anticariat cu doar patru șilingi și n-am prea mare încredere în informațiile din ea. Tot de acolo am aflat că insula Guernsey are „aproximativ șapte mile lungime și cinci lățime", iar populația numără „circa 42 000 locuitori". Informații extrem de utile, ce să zic, dar vreau să aflu mai multe. Domnișoara Pribby mi-a spus că prietena dumneavoastră, Elizabeth McKenna, a fost trimisă într-o închisoare de pe continent și că nu s-a întors încă. Vestea asta mi-a tăiat răsuflarea. De când am primit scrisoarea dumneavoastră în care mi-ați povestit despre cina cu friptură de porc, tot continui să mi-o imaginez acolo, pe insulă. Chiar fără să fiu conștientă de asta, mă așteptam să și primesc o scrisoare de la dumneaei într-o bună zi. Îmi pare foarte rău. Sper să se întoarcă acasă cât de curând. Vă mulțumesc încă o dată pentru flori. A fost un gest minunat. A dumneavoastră, Juliet Ashton "