Scrisori fără adresă este un roman dur, hipersensibil și, în același timp, electrizant prin forța sa de a spune nespusul, a experimenta prăbușirea și a mărturisi despre infernul din interiorul minții. Alex, protagonistul acestei „autobiografii” psihiatrice, nu este „nici erou, nici martir și nici victimă”, el este supraviețuitorul unei bătălii atroce cu sine însuși, cu cele două euri diametral opuse ale personalității sale bipolare. Blocat într-un timp suspendat și un spațiu fluid, Alex trăiește repetitiv cea mai dureroasă ruptură: între eu și eu. Tentativa ratată de sinucidere, reală și profund simbolică, marchează separarea de această stare autodistructivă și trecerea, nu mai puțin dureroasă, în faza căutării sensului pierdut al existenței, în gustul copilăriei din spuma laptelui, în rostul adânc al plictisului, în șoaptele mării sau memoria vegetală a căpșunilor. - Tatiana Ciocoi
