Mărțișorul Legendele mărțișorului sunt numeroase, care mai romantice, care mai vitejești. Cert e că micul obiect de podoabă, cu șnur alb-roșu, care simbolizează renașterea naturii, a fost inclus chiar și în patrimoniul Unesco. Se zice că ar avea origini daco-tracice (mici amulete alb-roșii fiind purtate pe meleagurile noastre încă de acum 8.000 de ani!), de aceea ne bucurăm de el doar noi, românii, și vecinii noștri bulgari și macedoneni. La fiecare început de primăvară, româncele își prind în piept mărțișorul aducător de noroc. Îmi amintesc cu cât entuziasm mă pregăteam, în școala primară, de venirea primăverii! Cu câtă migală prindeam câte un mărțișor pe cartonașul, pe care mai și scriam mici poezioare sau pur și simplu gânduri bune. De fiecare 1 martie ofeream în dar fetelor din clasă astfel de obiecte „prețioase”, căci vă spun drept, micile mărțișoare de tinichea, frumos colorate, cu coșari, potcoave, buburuze sau ghiocei ne aduceau atâta bucurie, ca primăvara însăși. Cu mare curiozitate îmi așteptam, la rândul meu, mărțișoarele și gândurile frumoase, oferite la schimb de către celelalte fete.
Scrisorile de odinioară e un colaj de povestiri, de personaje, de ideograme ce alcătuiesc o biografie neromanțată, chiar dacă uneori cu accente romantice, a vremurilor de o parte și de alta a hotarului dintre secole și orânduiri. Ne regăsim în ele, precum călătorul care recuperează, din biroul de amintiri pierdute, chipuri de odinioară, obiecte și împrejurări. O carte scrisă cu grație și umor, ce se citește cu plăcere, deși nu este destinată doar plăcerii de a citi, dar și meditației. - Varujan Vosganian
