A consacra un studiu (semi-monografic) unui scriitor analizat și dezbătut pe tot parcursul secolului XX, la începutul acestui nou mileniu, într-un moment când despre opera sa au apărut sute, poate chiar zeci de mii de studii de valoare, ar putea părea doar un act de sinucidere intelectuală. Potrivit unei mai vechi estimări a lui Ernst Pawel, la sfârșitul deceniului al optulea al secolului XX, existau ceva mai mult de 20 000 de cărți despre Kafka, în prezent numărul acestora ar putea să treacă binișor de cifra de 40000. Cu toate acestea, deși a trecut mai bine de jumătate de secol de la moartea sa, scriitorul praghez exercită asupra criticilor literari o destul de ciudată fascinație, fiind plasat între alții de Harold Bloom, unul dintre criticii subtil cunoscători ai operei sale, printre coloanele de rezistență ale canonului european. Dar, după ce am parcurs doar o mică parte din literatura kafkologică universală, citită în special în limbile franceză, germană, sau engleză, am avut senzația că putem zăbovi asupra acestui subiect ce nu prea s-a bucurat de prea mare atenție în spațiul cultural românesc, în ciuda faptului că povestirile și romanele lui Kafka au fost traduse în românește, încă din perioada interbelică și s-au bucurat întotdeauna de atenția și de interesul traducătorilor români, deși primele sale ediții integrale de opere în limba română au apărut abia începând cu anul 1990.
