Sfantul Gavriil Ivireanul, cel nebun pentru Hristos

Părintele Gavriil a fost o minunată îmbinare de monahism înfloritor al Evului Mediu și de monahism prigonit al veacului al XX‑lea, și o adevărată icoană a Sfinților Părinți, așa cum îi știm din vechile scrieri. Era deopotrivă nevoitor aspru și blând ca un prunc, și strălucea în chip dumnezeiesc. Ges­turile sale expresive, cuvintele mișcătoare și convingătoare îi călăuzeau pe începători pe calea Luminii. Celor sporiți le vădea slăbiciunile cu toată asprimea, iar la nevoie, îi făcea să‑și vadă greșalele ținându‑i în genunchi și ridicându‑și glasul. Găsea în toate bun prilej ca să rostească cuvânt de folos și pentru suflet, și pentru trup. Până și cei care nu știau nimic despre credința ortodoxă, trecând pe la mănăstire și primind binecuvântare de la părintele, erau copleșiți de cuceritoarea sa putere duhovnicească și de harul ce izvora din el. și așa în toți sadea semințele dreptei credințe. Tradus de Marinela Bojin Fragment din lucrarea: Sfântul Gavriil Ivireanul, cel nebun pentru Hristos de Jean-Claude Larchet "l6. Grija față de bisericile și de mănăstirile distruse sau părăsite Între anii l972 și l990, adică vreme de aproape douăzeci de ani, până când, din pricina bolii, n-a mai putut să se miște decât cu multă greutate, părintele Gavriil și-a arătat grijă și iubirea pentru bisericile și mănăstirile dărâmate, părăginite și părăsite din pricina politicii antireligioase a regimului comunist ateu; mergea în pelerinaje, săvârșea sfintele slujbe unde încă mai erau altare, le ajută în tot felul, cât se putea de mult. Se poate spune că a avut un mare rol în renașterea vieții monahale din Georgia, după atâta amar de vreme de mare prigoană și de distrugere. Dacă drumul către aceste locuri era lung, anevoios sau primejdios, mergea de unul singur, ca nu cumva să fie cineva primejduit din pricina lui; dacă nu, mergea însoțit de unul sau de mai mulți credincioși, care să-l ajute pe drum. Pă-rintele Gavriil își îndreptățea buna lucrare spunând: „Să fim întotdeauna încredințați că lucrul nostru nu este lipsit de folos. Chiar dacă acum multe biserici și mănăstiri sunt dărâmate sau închise, sfântul înger dat nouă de Dumnezeu ne vede strădania și ne aude jelania, și duce cu bucurie rugăciunile noastre la Dumnezeu. Acum socotim greu lucrul pe care-l săvârșim, că mergem prin zăpadă, prin zloată și noroaie, ne velim cu saci de plastic, rostim predicile în frig, dar va veni vremea când toate aceste biserici și mănăstiri vor fi zidite din nou și iarăși se vor ține slujbe în ele." Cuvinte cu adevărat prorocești într-o vreme în care nimic nu lăsă să se întrevadă o asemenea renaștere!"