Shylock este numele meu

    Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faima internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.     Iarna, un cimitir, Shylock. În această nouă, provocatoare interpretare a Neguțătorului din Veneția, Shylock apare deopotrivă ca un personaj de sine stătător, dar și ca proiecție a conștiinței lui Strulovitch, un abil negustor de artă. Dialogurile spumoase, de un umor amar dintre cei doi reprezintă motorul ascuns al romanului, mai ales în secvențele în care dezbat probleme fierbinți ale contemporaneității: ce înseamnă să fii evreu sau să fii numit astfel de ceilalți, modificarea relațiilor dintre părinți și copii sau cum se manifestă dragostea în interiorul familiei.      Fragment din roman:       “Strulovitch era și el mândru. Își înăbuși o străfulgerare de durere pentru biata Kay, care rata aceste sclipiri de inteligență ale unei fiice care făcea pe proasta de cele mai multe ori. Oare Beatrice cea deșteaptă sau Beatrice cea proastă se îndrăgostise de Howsome? Era surprins că fotbalistul nu-l îngrozea. Mai că înțelegea ce văzuse Beatrice la el. Să fi fost un soi de inocență htoniană? Nu arătă ca un nazist. Dar adevărul e că nimeni nu știa cum arată un nazist până nu era prea târziu. Oricum, îl mișcă ceva la el. O fi fost priveliștea unei mase musculare atât de mari îngrămădite într-un costum scump care arată ieftin din cauza acelei mase musculare. Stătea pe marginea canapelei ca un băiat înțolit pentru o întâlnire cu bunicii. Cravată, cu nodul ei mare, perfect triunghiular, îl strângea incomod de gât. Un tatuaj cu un dragon verde și stacojiu îl strângea și el de gât. Mare lucru că putea respira. Deși fusese crescut el însuși să poarte cravată — „O cravată arată respect”, obișnuia să-i spună tatăl lui, care refuzase să poarte kippa vreodată — Strulovitch renunțase la ele când devenise colecționar de artă. Îi trecuse prin minte să scotocească după una pentru această ocazie, dar până la urmă hotărâse că mai bine nu, indiferent cât de oficială era ocazia. Nu există nici o regulă de etichetă care să spună că un tată ce intervieva un simpatizant nazist accidental care voia să se culce cu fiică-sa trebuia să poarte cravată. Trebuia să poarte un pistol sau să fluture un bici, dar nu se spunea nimic despre cravate. Așa că era îmbrăcat în obișnuitul său costum negru și purta o cămașă albă cu gulere moi, lungi și ascuțite, încheiată la gât. Sper că vede un cunoscător, se gândi el. Un cunoscător al artei și oamenilor. Sper că vede cât de mult văd și cât de puțin impresionat sunt de asigurările lui deșarte. Sau de tatuaje, dacă tot veni vorba.     Dintr-un motiv oarecare, sau dintr-un mănunchi de motice pe care nu era sigur că voia să le analizeze, îl rugase pe Shylock să se facă nevăzut cât timp se desfășura interviul. Poate să stea la el în cameră. Poate să nu fredoneze pe melodiile lui George Formby."