J

    Amplasată într-o lume în care memoria colectivă a dispărut, J este o satiră neagră și, în același timp, un roman psihologic. Viețile personajelor stau sub semnul unei catastrofe a trecutului, învăluită în suspiciune și negare, exprimată ca o șoaptă obscenă: CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT, DACĂ S-A ÎNTÂMPLAT. în această societate distopică acoperită de hipnoza morală, muzica și cărțile au căzut în desuetitudine, trecutul familiilor a fost șters și numele au fost schimbate. Doi oameni se îndrăgostesc, fără să știe de unde vin și nici încotro se îndreaptă. Ei nu sunt siguri dacă nu cumva au fost împinși unul în brațele celuilalt; dar cine să o fi făcut și, mai ales, de ce? J invită la o comparație cu 1984 de George Orwell sau cu Minunata lume nouă, a lui Aldous Huxley.      Fragment din roman:       “Esme Nussbaum fusese și ea captivată, când o zărise prima dată pe Ailinn în grupul de lectură, de frumusețea netedă a frunții ei.     Esme nu era, așa cum crezuse taică-său, o lesbiană. Greșeala lui crudă constă în faptul că presupunea că toată lumea trebuia să fie de o anume orientare sexuală - în caz contrar, dacă greșeai, trebuie să plătești, în timp ce mulți oameni, în opinia lui Esme, nu erau nici una, nici cealaltă, în general indiferenți față de toată această afacere despre sex și gen. Ea făcea parte dintre aceștia din urmă. Se îndrăgostise de felul de a fi al oamenilor, nu de trupurile lor și nu dorea nimic în schimb.     Ailinn trezise în ea niște sentimente pe care le recunoscuse fericită ca fiind maternale. Și fata avea nevoie, deși nu-i era prea clar, exact de asta. Esme era convinsă că ar fi simțit același lucru și ar fi acționat în conformitate, chiar dacă n-ar fi fost hotărât s-o întâlnească, înarmată cu un set de intenții foarte speciale față de direcția în care ea dorea - nu, nu dorea, avea nevoie - ca Ailinn să meargă.     Fusese surprinsă de frumusețea fetei. Nu că s-ar fi așteptat să întâlnească pe cineva cu ochi căzuți și buze umflate și urechi ca o coadă de ceașcă de cafea, dar îi venise greu să se elibereze de toate ideile preconcepute legate de urâțenie sau, alternativ, de cele legate de exotism. Dar, cu excepția părului ei foarte des, Ailinn nu se potrivea cu niciuna din descrierile pe care, de-a lungul anilor, Esme Nussbaum le dobândise din cărți. Chiar și fruntea frumoasă a fetei - care, cu certitudine, era departe de a fi teșită - nu se înscria într-o anume ordine etnică, diferită, a frunților.     Cu toate acestea, se trezea uneori, în timpul primelor lor întâlniri, căutând dovezi de particularitate - nu în sens peiorativ, ci în legătură cu o manieră neobișnuită și specifică de exprimare și gândire."