Si fericirea era obligatorie

Continuare a poemului-roman Aleea Zorilor, volumul Și fericirea era obligatorie navighează, în stilul deja consacrat al lui Andrei Crăciun, pe marea memoriei. În carte îi întîlnim pe soții Ceaușescu în caleașca Reginei Angliei, cu consecințe neprevăzute, sînt prezenți întunecații ani ’80, apar securiștii și primii îmbogățiți ai tranziției, dar și alte personaje extraordinare, precum țiganul înțelept și orb care are puterea să vadă viitorul său tînăra dintr-o familie de mafioți din sudul Italiei. Povestitorul este un ziarist care colinda pămîntul în căutarea adevărului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forța să-i aducă pe oameni în pragul suicidului. Călător care umbla prin porturi și pe străzi lăturalnice, el căută neîncetat subiecte de reportaj în locuri aflate la marginile lumii, chinuit fiind de o îngrozitoare melancolie după paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilăriei. Și fericirea era obligatorie este o carte despre promisiunile începuturilor, despre comunism și postcomunism, ziare și inimi zdrobite, dragoste și moarte. Fragment din cartea "Și fericirea era obligatorie" de Andrei Crăciun: "rabinul acela care mi-a explicat cândva că fericirea dintr-un sat deschiaburit poate fi în același timp adevărată și falsă, iar eu i-am dat o dreptate pe care nu o confundam cu adevărul, cum învățasem de la domnul Faulkner dintr-o lecție de chimie, tu, tu nu ai umblat prin lume împărțind inima ta, tu ai făcut altceva, poate că la fel de însemnat sau poate că lipsit de orice însemnătate, nimeni nu știe și nimeni nu va afla vreodată, tu ai luat cuvintele oamenilor și, cu cuvintele acelea, le-ai spus istoria, tu ai umblat tot pământul spunând oamenilor, iar și iar și iar, poveștile celorlalți, într-un drum care nu a cunoscut sfârșit, tu ai cunoscut puterea cuvintelor de a mângâia inimile zdrobite, tu ai intrat cândva într-o carte și te-ai așezat acolo ca un semn de întrebare, pentru totdeauna, cuvintele au fost singurul tău refugiu, jocul cu vocalele îți făcea toată durerea lumii îndurabilă, într-o zi ți-a venit sfârșitul lumii, sfârșitul lumii se întâmplă cu fiecare copilărie care se termină, copilăria ta s-a terminat în ziva când ai părăsit  Aleea Zorilor, ajungând într-un capăt inutil al orașului monoindustrial, de unde sirena uzinii mecanice s-a auzit tot mai palid, până când într-o zi nu s-a mai auzit deloc, tu ai învățat să măsori timpul după sirena uzinii mecanice și după trenurile care duceau și aduceau proletarii la fabrică, tu ai văzut umerii proletarilor care ieșeau din fabrică izbindu-se de umerii proletarilor care intrau în fabrică, tu cunoști tăcerea care îi însoțește pe oameni în mecanica deplasării lor către serviciu înaintea răsăritului, tu ai fost care-vasăzică un laș, fugind de viață adevărată între cuvinte, tu nu ai vrut să ai pe pământ nicio proprietate, tu nu ai vrut să ai nimic de declarat în afara geniului tău, că Oscar Wilde când a debarcat în America, tu nu ai geniu, tu nu ai fost Oscar Wilde, tu nu ai clebarcat niciodată în America, deși pantofii lai verzi au umblat prin porturile lumii, tu ai ocolit întotdeauna America, nu era nimic pentru tine acolo, și într-o dimineață, înainte de sfârșitul lumii,"