Însoțit de mastiful Kazak, Winston Niles Rumfoord traversează în navă să o zonă necartografiată a spațiului, trecând printr-un infundibul cronosinclactic. În urma acestui zbor, Rumfoord nu mai poate exista fizic pe Pământ decât o dată la cincizeci și nouă de zile terestre, când își face apariția pentru a-și informa soția despre ce o așteaptă în viitor (cealaltă consecință a acestei stări nemaipomenite fiind darul clarviziunii). Malachi Constant, cel mai bogat, norocos și depravat om din lume află și el în urma unei astfel de materializări ce îi rezervă destinul. Numai că, fiind vorba de un roman de Vonnegut, destinul uman capătă noi înțelesuri aici, căci satira scriitorului e nemiloasă și nu cruța nimic, de la ideea de liber arbitru, la religie, la întreaga istorie a umanității. Sirenele de pe Titan este cel de-al doilea roman scris de american, dar toate coordonatele care fac din Vonnegut un mare scriitor sunt prezente în el. „Cea mai bună carte a lui Vonnegut, în care autorul se încumetă nu numai să pună întrebări fundamentale despre ființa umană, ci să și ofere răspunsuri la ele.” - Esquire
