Avem deja formulate o serie de diagnoze ale societăților în care trăim: societate „a supunerii”, „a asimetriei”, „a vidului valorilor”, „a structurilor invizibile”, „a haosului”, „a cinismului”, „a mediatizării”, „a minciunii”, „a cunoașterii”, „a informațiilor”, „a comunicațiilor”, „a manipulării extinse”, „a indiferenței”, „a infantilismului”, „a turbulenței”, „a riscului”, „a narcisismului”, „a cleptocrației”. Cum se pot corela toate acestea? Opinia cărții de față este că aceste diagnoze, date în cultura universală din zilele noastre, pot fi privite în bună parte ca epifenomene ale nesiguranței. Ele sunt condiții și efecte, încoronări, în același timp, ale acesteia, premise și fenomene din aceeași familie cu „nesiguranță”. De aceea, în volumul de față, întreprindem încercarea de a face un pas înainte, profilând „societatea nesigură” și indicând raportul cu „nesiguranță” al diagnozelor deja existente. (ANDREI MARGA) Fragment din volum: „Viața în era digitală Grație digitalizării, fiecare poate obține informații asupra evenimentelor în timp real și fără intermediar. Rețeaua comunicațiilor s-a extins până la a face imposibilă insularizarea propriu-zisă a vieții persoanei. Chiar dacă impactul digitalizării este vast, în jurul acesteia stăruie încă destulă ceață. La început, au explodat vederi cam utopice, care voiau să acrediteze ideea conform căreia computerele ar prelua conducerea societății. Se poate vedea prototipul acestei abordări într-o celebră carte a lui Ray Kurzweil (The Age of Spiritual Machines: When Computers Exceed Human Intelligence, 1999), care a inspirat și la noi autori luați ca reper. Mai recent, au intervenit însă analize realiste, familiarizate cu cercetarea societăților. Mă gândesc, desigur, în primul rând, la intervenția celui mai profilat filosof al timpului, Jurgen Habermas, care arată, pe drept, ca prin digitalizare — ce urmează descoperirii scrierii și inventării cărții, că a treia inovație epocală în media — problemele „vieții publice" nu numai că nu dispar, dar internetul nu „știe" deocamdată cum să le abordeze. „Dimpotrivă, internetul, în momentul de față, distrage atenția și o risipește (dispels)". Ne putem aștepta ca internetul să extindă informarea, dar comunicarea în care se articulează în mod rațional „interesul public" este mult mai complicată și intră în alt registru (vezi interviul „Internet and Public Sphere. What the Web Can't Do", în Frankfurter Rundschau, 24 iulie 2014). Mă gândesc însă mai ales la Eric Schmidt și Jared Cohen, autorii volumului „The New Digital Age. Reshaping the Future of People. Nations and Business” (John Murray, London, 2014). Aceștia sunt experții care gestionează rețeaua Google, primul ca Executive Chairman, cel de-al doilea, ca Director al „Google Ideas". Cartea lor dă seama de felul în care gândesc organizatorii celei mai largi platforme de informare, dar, în plus, atestă preocuparea de a pune în legătură reușitele tehnice ale internetului cu dreptul, democrația și voința politică."
