Softul Ge

    "Softul GE este o proză parabolică și alegorică, cu cheie, o „istorie ieroglifică“. Flaviu George Predescu are capacitatea de a abstracționa subtil și convingător, ca și capacitatea de a construi un univers ficțional, paralel cu lumea reală, care s-o cuprindă pe aceasta într-o ecuație perenă. În cazul unui astfel de univers verbal ficțional, două sunt, în opinia mea, problemele care se pun și trebuie rezolvate: întâi, acest univers trebuie să ființeze autonom, coerent și verosimil pentru cititor; și, doi, în acest univers verbal ficțional trebuie să se simtă / să se recunoască tot timpul, ca într-un palimpsest, lumea dintâi, lumea reală și situația concretă care au generat parabola. Cred că proza lui Predescu îndeplinește foarte bine ambele condiții." (Gabriel Chifu)     Fragment din volum:       “Umbrele negre păreau niște clișee ce se derulau în viteză sub privirea sa. Începea să aibă vag sentimentul că ușor, ușor va derula zilnic paginile aceluiași album. Din nou ajunse acasă foarte târziu. Totuși, oboseala îi dădea un sentiment plăcut, de împlinire. Simțea că prin această responsabilitate ar putea găsi acum șansa unor rezolvări. Se gândea că începuturile se manifestă în forță, ca apoi un sentiment precum cel al nevoii de răbdare îți dă sentimentul că mai ai foarte mult timp.     Era important ca oamenii să scape din încorsetarea Softului și să-și redobândească încrederea în ei. Asta era una dintre ideile care îl motivau. Multe nopți la rând nu avu somn. Acum, după zile intense, în care cunoscuse noi persoane, toate tipologiile posibile, văzuse clădiri, mașinării, mini-softuri și o mare parte din ceea ce însemna istorie și tehnologie în era supra-electronică, simțea, în sfârșit, că va putea dormi dus.     Sub pleoape i se păstraseră imaginile zilelor însorite de după facultate, de după acea reuniune cu studenții, când fugi să o caute înnebunit. Viața nu a fost niciodată ușoară. Era atât de frumoasă, încât nu își imagină că ar mai fi putut vreodată să iubească pe altcineva. În scrierile sale jurnaliere, în poemele pe care doar ei i le citise până atunci, se găsea dovada iubirii unice pe care i-o purta. Nu înțelegea subită și misterioasa ei dispariție și de ce venise să-l vadă ținând un discurs unor studenți. Să fi fost doar pentru a-l vedea ultima dată? Nu știa ce să mai creadă.     Ce folos că o găsise în mersul său în gesturile altor femei și că se bucură de asemănările mișcărilor vii care îi reaminteau de ea. Alergase spre Kansas, barul lor preferat, apoi în parc și pe străzi. Nu era niciunde, nici în campusuri sau în alte locuri preferate. Prietenele ei nu știau nimic, ridicau din umeri abia stăpânindu-și lacrimile, văzând disperarea Poetului."