Spuma zilelor

    Spuma zilelor, publicată în 1947, este romanul care l-a făcut celebru pe Boris Vian, “copilul teribil” al literaturii franceze.      Este o poveste, scrie autorul, “în întregime adevărată, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul” despre dragostea a două personaje, Colin și Chloe. Frumoasei Chloe, o creatură la fel de frumoasă precum piesa muzicală cu același nume interpretată de Duke Ellington, îi crește în plămân un nufăr uriaș care o sufoca. Apartamentul lui Colin, în care locuiește cuplul, se strâmtează și lucrurile dinăuntru se degradează și se descompun într-un ritm accelerat, metaforă a maladiei, a sărăciei sau a depresiei care le însoțește. Obiectele au o viață proprie și se comportă conform unor legi stranii sau unei logici întâlnite doar în vise. Nici măcar personaje principale nu există cu adevărat în această scriere atât de nonconformistă a lui Vian: Colin și Chloe au în roman o greutate egală cu a șoricelului gri vorbitor, care la sfârșit se sinucide de durere. Îi întâlnim aici pe Jean-Sol Partre și pe ducesa de Bovouard cu cortegiul lor de fanatici și colecționării maniaci ai operelor lor, citim despre o sonerie care se desprinde din ușă ca să-și anunțe stăpânul că a venit cineva în vizită, despre tavane care coboară, ferestre care se întunecă și se zidesc cu ciudate excrescențe minerale, despre un pianococktail, o invenție cu clape de pian care produce cockteiluri cu gustul și aroma piesei muzicale cântate. Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".      Fragment din volum:       „La ușa Chloei, oamenii se uitau la frumoasa mașină albă comandată de Colin și care tocmai atunci fusese adusă, cu șoferul de ceremonie cu tot. În interiorul acoperit tot de blănuri albe era cald și se-auzea muzică.     Cerul rămânea albastru, norii erau ușori și palizi. Era frig, dar nu foarte frig. Iarna trăgea să moară.     Podeaua liftului li se umflă sub picioare și, într-un spasm mare și moale, îi depuse la etaj. În fața lor se deschise ușa. Sunară. Li se deschise.     Chloe îi aștepta. Pe lângă sutienul de celofan, chiloțeii albi și ciorapi, avea pe ea două straturi de muselină și un voal mare de tul de la umeri în jos, lăsându-i capul în întregime liber.     Alise și Isis erau îmbrăcate la fel ca ea, dar rochiile lor erau de culoarea apei. Părul lor coafat strălucea în soare și li se rotunjea pe umeri în bucle grele și parfumate. Nu știai pe care s-o alegi. Colin știa. Nu îndrăzni s-o sărute pe Chloe ca să nu-i deranjeze în vreun fel armonia toaletei și se mulțumi cu Isis și Alise. Ele se lăsară îmbrățișate, văzându-l cât de fericit era.     Camera era plină de flori albe alese de Colin și, pe perna din pățuI desfăcut, era o petală de trandafir roșu. Mireasma florilor și parfumul fetelor se amestecau, iar Chick se simțea ca o albină într-un stup. În par Alise avea o orhidee mov, Isis un trandafir roșu-închis și Chloe o camelie albă, mare. Ținea în brațe un buchet mare de crini și o brățară din frunze de iederă noi și proaspăt lăcuite strălucea lângă brățară grea de aur albastru. Inelul de logodnă era încrustat cu mici diamante pătrate și dreptunghiulare care desenau în alfabetul Morse numele lui Colin. Într-un colț, de sub un buchet, se zărea vârful craniului unui operator care învârtea cu disperare de manivela camerei de filmat."