Stiinta voioasa

știința voioasă este rodul experienței lăuntrice a celui ce a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a îndurat povara îndelungată, strivitoare și a reușit să afle în sine, într-un sfârșit, speranța însănătoșirii. E drept că nu e foarte clar dacă se va însănătoși pe deplin sau nu. Dar ce mai contează asta când el reușește să ofere o perspectivă cu totul nouă asupra iadului, asupra bolii, asupra sumbrei nenorociri, când se întoarce din această lume a suferinței îmbogățit cu nemaiauzite cunoștințe? Un astfel de filozof nu mai vrea să afle adevărul cu orice preț, adevărul pur, despuiat de orice urmă de aparență. și nu întrucât e schilodit de prea apăsătoare încercări, ci pentru că știe că acest adevăr nu există – dimpotrivă, e un adevăr clar, distinct și sterp. Dacă cel ars la foc de lemn verde nu s-a transformat încă în scrum, cunoașterea sa a dobândit un alt fel de profunzime, una veselă. El știe acum să deslușească jocul voios al formelor apolinice ale naturii pe fundalul adâncului ei dionisiac, și nu mai vrea să sfâșie grăbit, neghiob, vălul de forme care-i ascunde taină. Marea sănătate. – Noi cei noi, fără de nume, greu de înțeles, noi prea devreme născuții unui viitor încă nedovedit avem nevoie, pentru un țel nou, și de un mijloc nou, anume de o sănătate nouă, mai viguroasă, mai șireată, mai rezistentă, mai îndrăzneață, mai veselă decât au fost toate sănătățile până acum. (Friedrich NIETZSCHE)