Striga-ma pe numele tau

Într-o zi de vară, tînărul Elio asistă la sosirea unui nou rezident la vila italiană a părinților săi de pe țărmul Mediteranei: Oliver, un universitar american de aproape treizeci de ani. Oliver este fermecător, rafinat, plin de vitalitate și cucerește pe toată lumea. Între el și Elio, care are șaptesprezece ani și trăiește din plin tulburările vîrstei, se naște o relație de prietenie capricioasă, ce pare să aștepte doar un prilej pentru a se transforma în ceva mai profund. Tensiunea acumulată treptat între cei doi are nevoie doar de momentul potrivit să se elibereze în atmosfera de vacanța lipsită de griji de pe Riviera italiană. Strigă-mă pe numele tău este o poveste despre jocurile și focurile pasiunii trăite cu înfiorarea tinereții. Relatată din perspectiva tînărului Elio, cu o dozare impecabilă a evoluției sentimentelor și cu scene de o frumusețe la fel de copleșitoare ca aceea a decorului mediteraneean, istoria acestei pasiuni trăite sub semnul efemerității cucerește prin sinceritate, vitalitate, prin melancolică privire retrospectivă asupra unei lumi pierdute. Traducere din limba engleză de Cristian Ionescu   Fragment din romanul "Strigă-mă pe numele tău" de Andre Aciman: "Cel mai tare mă temeam de zilele când nu-l vedeam mai multe ore în șir - după-amiezi și seri întregi, uneori fără să știu unde fusese. Se întâmplă doar să-l văd traversând piazzetta sau stând de vorbă cu oameni pe care nu-i cunoșteam. Dar nu conta, pentru că în mica piazzettă unde se strângea lumea la ora închiderii arareori îmi aruncă și o a doua privire și mă salută cu o înclinare imperceptibilă a capului, care era posibil să nu-mi fi fost adresată atât mie, cât tatălui meu, al cărui copil se întâmplă să fiu. Părinții mei, în special tată, nici că puteau fi mai încântați de el. Oliver lucra mai bine decât majoritatea rezidenților noștri de peste vară. Îl ajută să-și pună în ordine hârtiile, se ocupă de mare parte din corespondența lui cu străinătatea și, evident, progresa cu propria lui carte. Ce făcea în viața lui privată și în timpul liber era treaba lui -  „Dacă tinerii sunt obligați să meargă la trap, atunci cine o să mai alerge în galop?" era zicală francă a tatei. În casa noastră Oliver nu putea greși cu nimic. Cum părinții mei nu acordau deloc atenție absențelor lui, mi-am zis că e mai precaut să nu arăt niciodată că îmi provocau o stare de neliniște. Pomeneam că e plecat numai când unul dintre ei se întreba pe unde o fi și încercam să mă prefac la fel de surprins ca ei. A, da, lipsește de ceva vreme. Nu, n-am nici o idee. Și trebuia să-mi dau silința să nu par nici din cale-afară de surprins, pentru c-ar fi putut suna fals și i-ar fi avertizat cu privire la ceea ce mă consuma pe dinăuntru. Recunoșteau înșelătoria la prima vedere. Mă miră că încă nu o făcuseră. Îmi spuseseră întotdeauna că mă atașez prea ușor de oameni. Totuși abia în vara aceea mi-am dat în sfârșit seama ce voiau să spună. Evident, se mai întâmplase și înainte și probabil că observaseră pornirea mea încă de când eram prea mic ca să înțeleg ceva. Lansasem semnale de alarmă care le tulburaseră viețile. Își făceau griji pentru mine. Eu știam că grijile lor sunt îndreptățite. Speram doar că nu o să afle cât de departe ajunsese situația de acum față de grijile lor obișnuite. Știam că nu bănuiesc nimic și asta mă necăjea - deși, pe de altă parte, nici n-aș fi vrut să știe. Asta îmi dădea de înțeles că, dacă nu mai pot fi citit cu ușurință și sunt capabil să disimulez atât de mult din viața mea, atunci înseamnă că în cele din urmă sunt în siguranță față de ei, ca și față de el - dar cu ce preț? Și oare chiar voiam să fiu în siguranță față de oricine? Nu aveam cu cine să stau de vorbă. Cui puteam să-i povestesc? Mafaldei? Ar pleca de la noi imediat. Mătușii mele? Probabil că le-ar spune tuturor. Mârziei? Chiarei? Prietenilor? M-ar părăsi într-o secundă. Verișoarelor mele, când veneau în vizită? Niciodată. Tata avea o gândire foarte Îiberală - dar oare și pe subiectul ăsta? Cui altcuiva? Să-i scriu unuia dintre profesorii mei? Să mă duc la medic? Să spun că am nevoie de un psihiatru? Să-i zic lui Oliver? Să-i zic lui Oliver. Nu am cui altcuiva să-i povestesc, Oliver, așa că mă tem că va trebui să fii tu acela..."