Cauți Cartea Sub umbrele adanci PDF de Kari Fredrikke Braenne? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Sub umbrele adanci - Kari Fredrikke Braenne

Îți amintești? Ce frumos era. Totul era atât de frumos. Tu și eu – pe potecă. La adăpostul copacilor. Eu înainte, tu în urma mea. Lumina atunci când ajungeam, razele soarelui răsfirându-se în iarbă. Descuiam, intrăm. Vedeam că totul e în regulă, toate erau la locul lor. Că nimeni nu călcase pe acolo. Stăteam pe treptele casei, casa noastră, doar a noastră. O bere în rucsac, încă aproape rece. Găteam în bucătăria mică improvizată. O masă luată mai mult în joacă. Îți amintești cât de frumos era? Ne cuibăream pe canapea, ne înghesuiam ca să ne încălzim. Un iz ușor de mucegai. Dar în special molid, pîn. Mușchi și iarbă-neagră. Pământul argilos. Mireasma sa. Țânțarul care avea să vină, să bâzâie pe la urechile noastre. Voiai să te ridici, să-l lovești și să-l strivești. Îmi venea să râd, dar nu tare. Și mă trezeam în dimineața următoare cu o mușcătură pe obraz și una pe braț. Îmi amintesc de senzația de mâncărime. O mică umflătură roșie pe pielea albă a antebrațului. Atât de sidefie era pielea mea. O adorai, îți amintești? Mă acopereai cu săruturi, mă țineai strâns. Atât de strâns. Și cum s-a dus totul. Ar trebui să mă vezi acum. - Kari Fredrikke Brænne, Sub umbrele adânci

Cauți Sub umbrele adanci în format PDF? Gândește-te la Kari Fredrikke Braenne.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Kari Fredrikke Braenne a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Kari Fredrikke Braenne a investit-o în Sub umbrele adanci.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Sub umbrele adanci

Cine a scris cartea Sub umbrele adanci?

Sub umbrele adanci a fost scrisă de Kari Fredrikke Braenne.

Câte pagini are Sub umbrele adanci?

Sub umbrele adanci are 308 de pagini.

Unde găsesc Sub umbrele adanci în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Sub umbrele adanci?

Compară prețurile pe pagina cărții Sub umbrele adanci sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Kari Fredrikke Braenne

Ai mai jos lista de cărți scrise de Kari Fredrikke Braenne. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.