Subjugarea lui Shane Mackade

Spre deosebire de frații săi mai marl, Shane e foarte atașat de pământurile care s-au transmis în familie de la o generație la alta și de care se ocupă cu devotament și pricepere. Este cunoscut în tot ținutul drept un crai pe care femeile îl adoră, însă nu reușesc să-I prindă în mrejele căsătoriei. Rebecca Knight și-a petrecut întreaga viață adunând titluri universitare prestigioase. De curând, a hotărât schimbe radical nu doar domeniul de studiu, orientându-se spre fenomenele paranormale, ci și Înfățișarea de tocilară tipică, transformându-se tânăra elegantă plină de farmec. Preocupările academice o îndreaptă spre Antietăm, orășel din Maryland unde, în 1862, a avut loc una dintre cele mai sângeroase bătălii ale Războiului Civil american. Discuțiile cu membrii clanului MacKade, gazdele sale, îi indică o conexiune stranie între aceștia strămoșii for din urmă cu un secol și jumătate. Shane este singurul care afirmă categoric că nu a perceput nici o prezență supranaturală, dar spune oare adevărul? Între fermierul pragmatic și cercetătoarea genială, dar fără pic de experiență de viață ia naștere o legătură fragilă. Oare zilele de burlac convins ale lui Shane sunt numărate? Fragment: " Zâmbind în sinea ei, Rebecca închise carnetul de no-tice și it vârî în geanta de umăr. Se gândi că probabil lui Shane i-ar fi făcut plăcere să i se spund că e frumos. În definitiv, trebuia să se fi obișnuit cu asta. Zări fermă în capătul unui ogor necultivat care mi-rosea puternic a balega. Mirosul nu o deranja; dimpotrivă, o intrigă. însă avu grijă sa." se uite pe unde punea piciorul. Era o priveliște liniștitoare - cer albastru, nori păs-nici, o salcie bătrând aplecându-se grațioasă ca o draperie lângă un pârâu îngust. Trebuia să fie un pârâu, deli nu-l vedea, de vreme ce putea să audă limpede clipocitul apei. Văzu tulpini de porumb, șir după șir, înălcându-se către soare. Lanuri de gran aurite. Mai era și un hambar mătăhălos bătut de ploi și vânt, cu ferestrele acelea ciudate, semănând cu niște ochi, precum și un turn vopsit în bleu, după toate probabilitățile un siloz. Apoi, alte silozuri, sure, padocuri și țarcuri. Vaci, se gândi ea cu zâmbetul stupid al orășeanului când le văzu pășcând iarba verde a unei pășuni presărate cu pietre. De la distanță, peisajul rural, liniștit și izolat, ce părea neatins de veacuri întregi, semăna cu o ilustrată. Iar casa trona chiar în mijloc. Îi luă ceva timp să-și dea seama că inima îi bătea repede și apăsat. Se opri, trase aer în piept și începu să studieze clădirea. Piatra provenea probabil din aceeași carieră precum cea folosită la construcția hanului. Aici părea mai puțin elegantă, însă mai durabilă. Ferestrele construcției cu două etaje erau pătrățoase și simple, iar veranda largă din spate era din lemn cenușiu, decolorat de intern-perii. Rebecca presupuse că există o verandă și în față. Neîndoielnic, pe ea se afla un balansoar, poate chiar două. Ar mai fi trebuit sd fie și o streașină, ca să to ferească de soare și ploaie în timp ce stăteai să urmărești norii rostogolindu-se pe cer. Capul îi vâjdia, și mai că.' nu băgă de seamă lătratul câinilor. Studie coșurile de fum, apoi obloanele gri des-pre care era convinsă că nu aveau un scop strict decorativ. Se văzu cu ochii minții cum se întindea sd le tragă pentru a feri interiorul casei de răcoarea nopții, după care punea lemne pe foc ca să ardă pang dimineața, când ar fi găsit jar în șemineu. Preț de o fracțiune de secundă văzu casa cu o aseme-nea claritate, încât liniile și culorile ei se profilau epu-rate pe fundalul cerului, de pared ar fi fost o fotografie. Clipi și expiry cu putere, abia acum dându-și seama că-și ținuse răsuflarea. "