Suferintele tanarului Werther - Goethe

Au fost mulți cei care s-au uitat spre sinuciderea lui personajului central al romanului lui Goethe, Werther, ca spre un model replicabil, indiferent de gen, de cultură locală...  Deopotrivă băieți și fete, din Germania și Franța, decid să-și ia viața, având în buzunare exemplare din romanul lui Goethe. Faptul că se știa că povestea lui Goethe era bazată pe evenimente reale a amplificat "febra Werther”, care a cuprins continentul european și care avea să dureze timp de decenii după publicarea romanului.  Au apărut continuări, parodii, imitații, opere, piese de teatru, cântece și poeme inspirate de povestea romanului. Doamnele preferau apă de colonie Eau de Werther, bijuterii și evantaie cu același nume. Bărbații purtau jacheta albastră și vesta galbenă ca și Werther. Figurine de porțelan chinezesc îi întruchipau pe Werther și Lotte.  Dacă astăzi, la mai bine de două veacuri de la apariție, mai există un interes pentru Suferințele tânărului Werther, acesta nu este animat doar de căutări de istoria mentalităților sau a literaturii. Werther e citit și în secolul XXI cu aceeași plăcere vinovată a adolescenței sau cu emoția resuscitată a maturității.     Fragment din volumul "Suferințele tânărului Werther" de J.W. Goethe:       „10 august      Aș putea să duc viața cea mai bună și cea mai fericită dacă n-aș fi un nebun. Nu se strâng atât de ușor laolaltă pentru desfătarea unui suflet omenesc împrejurări atât de frumoase ca acelea în jurul cărora mă aflu acum. Cât de adevărat e că inima noastră își plăsmuiește singura fericirea! Să faci parte din această familie plăcută, să fii iubit de bătrân ca un fiu, de copii ca un tată, și de Lotte!... și apoi Albert, are e un om de treabă, care nu-mi strică fericirea prin nici o necuviință, care mă întâmpină cu o sinceră prietenie, pentru care, după Lotte, eu sunt tot ce are mai drag pe lume!... Wilhelm, e o plăcere să ne auzi când ne plimbam și vorbim împreună despre Lotte: nimic pe lume nu poate fi mai ridicol decât această situație, și totuși de multe ori îmi dau lacrimile.     Îmi povestește despre mama fetei, o femeie cumsecade: a lăsat Lottei în grijă, cu limba de moarte, casa și copiii, iar pe Lotte i-a încredințat-o lui; îmi istorisește cum, cu vremea, Lotte a fost pătrunsă de un spirit cu totul nou; cum, îngrijind de gospodărie, a devenit o adevărată mamă, cum nici o clipă din viața ei n-a trecut fără dragoste activă și fără muncă; și totuși nu și-a pierdut niciodată veselia și vioiciunea. În vremea asta eu merg alături de el și, în drum, culeg flori, le strâng cu grijă într-un buchet și... le arunc în râul care curge pe lângă noi, uitându-mă cum se duc încet la vale. Nu știu dacă ți-am scris că Albert va rămâne aici și va primi o slujbă bine plătită la curte, unde e foarte prețuit. În ce privește ordinea și hărnicia în treburi, puțini am văzut care semene.        12 august      Hotărât, Albert e cel mai bun om din lume. Ieri am avut cu el o scenă minunată. M-am dus la dânsul ca să-mi iau rămas bun. Aveam poftă să plec călare în munți, de unde îți scriu acuma. Tot plimbându-mă prin odaie, dau cu ochii de pistoalele lui. „Împrumută-mi, i-am spus, pistoalele, ca să le am pe drum.” „Da. Ia-le, mi-a răspuns el, dacă vrei să-ți dai osteneala să le încarci; la mine stau numai pro forma.” Am luat unul în mână, și el a urmat: „De-atunci de când prevederea mea mi-a jucat o festă neplăcută, nu vreau să mai am de-a face cu așa ceva.” Am fost curios să aflu ce s-a petrecut.”