Cauți Cartea Sunt aici PDF de Clelie Avit? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Sunt aici - Clelie Avit

    PREMIUL NOUVEAU TALENT 2015     Elsei nu-i mai este frig, foame, teama după ce a intrat în comă în urma unui accident montan. Ea e în cameră 52. Thibault și-a pierdut toată încrederea în ziua în care fratele lui a accidentat cu mașina două adolescente și a fost internat, la același spital cu Elsa, în cameră 55. Într-o zi, Thibault intră din greșeală în camera Elsei. Ea nu-l poate denunța, în starea în care se află. Dar tăcerea este apăsătoare, chiar și lângă cineva în comă. Și iată-l începând, brusc, să-i vorbească, fără să aștepte răspuns. Ceea ce el nu știe e că pentru Elsa totul s-a sfârșit, nu se va mai trezi vreodată. Însă, în timp ce medicii, prietenii și familia vor să o deconecteze de la aparate, Thibault construiește o relație cu Elsa convins că ea îl aude. E chiar atât de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a văzut?     Fragment din romanul "Sunt aici" de Clelie Avit:     “Il aud pe Thibault făcând înconjurul patului, cu intenția vădită de a se apropia de lucrurile lui ca s-o șteargă cât mai repede. Când Steve, Alex și Rebecca l-au surprins prima dată, ăștia trei au sfârșit prin a-l liniști, dar astăzi n-am mari speranțe că rezidentul va face la fel. Mai ales că rămâne cu totul mut.     Încerc să-mi reprezint situația în lipsa vederii. Conștientizez deodată că Thibault este încă în șosete și că cearșafurile din dreapta mea trebuie să fie mototolite. Aș vrea să râd și în același timp să stau cu frica-n sân să nu fie descoperit că a împrumutat puțină saltea. Ar fi foarte plăcut să nu simt nimic altceva decât adrenalina pe care ți-o dă tentația unui lucru interzis sau în orice caz a unui lucru neobișnuit: la care nimeni nu s-a gândit niciodată.     Cred că pe rezident îl doare în cot de detalii, pentru că tace în continuare. Thibault își strânge hainele și încălțările destul de stângaci. Probabil că-l stresează să fie cineva care-l privește. Îl aud, într-un, final, apropiindu-se de patul meu și aplecându-se spre mine. Sunt surprinsă. Ar îndrăzni totuși să mă sărute în fața rezidentului? Însă mișcarea lui se întrerupe în timp ce începe să vorbească:     - Ba da, am o întrebare.     Rezidentul fie se gândește, fie îi face semn lui Thibault să-l urmeze. Oricum, tot nu zice nimic.     - La ce folosesc toate firele astea?     Întrebarea nu e neinteresantă și mă trezesc fiind atentă la răspunsul rezidentului, care acceptă, în sfârșit, să deschidă gura din nou. Evita termenii tehnici și se mulțumește să vorbească despre fiecare perfuzie, tub de aer, captor de puls, însă nu mă interesează. Thibault cere chiar câteva informații suplimentare. Curiozitatea lui mă surprinde.     Lecția improvizată de medicină se încheie și sper că rezidentul va părăsi rapid camera. Mi-e teamă (mă rog, mă gândesc la această frică în lipsa capacității de a o simți în stomac) că Thibault nu va îndrăzni să-și ia rămas-bun ce de obicei. Dar încă o dată, atitudinea lui îmi depășește orice așteptare.     - La revedere, Elsa, șoptește el atingându-mi cu buzele obrazul.     De data asta, n-am nevoie să-mi forțez creierul să încerc perceperea atingerii. Toată ființa mea e concentrată pe asta. Din nefericire, nu simt nimic, îmi confecționez senzația artificial. Buze calde și moi, un sărut delicat.     - Erați prietenul ei? întreabă rezidentul.     - De ce spuneți erați? reia Thibault ridicându-se.     - Îmi cer scuze, asta pentru că... S-a scurs deja ceva timp." ``Sunt aici`` este romanul câștigător al premiului Nouveau Talent 2015 și ilustrează o deosebită și complexă poveste de iubire. Elsa, o tânără specialistă în studiul ghețarilor, suferă un accident în urma căruia rămâne în comă timp de douăzeci de săptămâni. Totuși, singurul simț care i-a rămas funcțional este auzul, ea fiind capabilă să distingă orice zgomot din încăpere. Thibault, un tânăr a cărui viață traversează o tragedie asemănătoare, intră accidental în camera pacientei Elsa. Uimit de frumusețea ei și liniștea pe care o inspiră, începe să i se confeseze Elsei fiind convins că ea aude integral mărturiile lui. Această intrare accidentală în cameră 52 va fi punctul de plecare pentru o poveste de dragoste dincolo de barierele medicale. Elsa, impresionată de tandrețea și suferința tânărului Thibault, începe să perceapă vizitele lui tot mai dese că pe singurul liant dintre ea și lumea de afară. Nevoia lui Thibault de a fi iubit, alinat, trezesc în Elsa o dorință înzecită de a se trezi și de a fi sprijin pentru el. Simțurile tinerei alpiniste se trezesc pe rând la viață, întâi cel tactil datorită sărutului lui Thibault, mai apoi simțul olfactiv. Resuscitarea sentimentală a Elsei are loc înaintea celei fizice, ea aflându-se într-o luptă contracronometru. Ea nu poate semnaliza semnificativ îmbunătățirile stării sale de sănătate iar după scurgerea a douăzeci de spătămâni fără modificări notabile, familia și echipa medicală decid debranșarea ei de la aparatele care o mențin în viață. Clelie Avit reușește să croiască o poveste de iubire deloc obișnuită în care imposibilul devine posibil și în care două suflete avide de tihna unei relații sincere se găsesc în cele mai neobișnuite circumstanțe și hotărăsc să lupte împreună pentru un final fericit. Tânăra scriitoarea își confirmă talentul prin complexitatea poveștii, a suspansului regăsit pe fiecare filă a cărții iar deznodământul este amânat cu abilitate până la ultima pagină a romanului. Va reuși Thibault, în ciuda prognosticului medical, să o trezească pe Elsa înainte de a fi prea târziu? Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro

Cauți Sunt aici în format PDF? Gândește-te la Clelie Avit.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Clelie Avit a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Clelie Avit a investit-o în Sunt aici.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Sunt aici

Cine a scris cartea Sunt aici?

Sunt aici a fost scrisă de Clelie Avit.

Câte pagini are Sunt aici?

Sunt aici are 221 de pagini.

Unde găsesc Sunt aici în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Sunt aici?

Compară prețurile pe pagina cărții Sunt aici sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Clelie Avit

Ai mai jos lista de cărți scrise de Clelie Avit. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

Recenziile cărții SUNT AICI publicate pe Booknation

Recenzie „Sunt aici” de Clélie Avit
Recenzie „Sunt aici” de Clélie Avit
publicată la 2017-07-21 08:35:34
recenzie scrisă de Diana Daniela Macovei