Rezumat Suntem indeajuns de inteligenti pentru a intelege inteligenta animalelor? – Frans de Waal
Bestseller New York Times Autor inclus de revista Time în lista celor mai influenți 100 de oameni din lume Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor? ne poartă într-o călătorie fascinantă prin lumea surprinzătoare a cogniției animalelor, care nu sunt niște simple mașinării ce răspund la stimuli și reacționează mânate numai de instinct. Autorul ne arată felul în care cercetările din ultimele decenii au descoperit că primatele își pot face planuri pentru viitor și pot folosi unelte, că delfinii sunt capabili de empatie și se pot striga pe nume, că unele păsări au o memorie vizuală uimitoare și chiar se pot recunoaște în oglindă, sau că elefanții își pot da seama ce sex au oamenii cu care interacționează. Cartea lui Frans de Waal ne va face astfel să reexaminăm tot ceea ce credeam că știm atât despre inteligența animalelor, cât și despre a oamenilor. De ce e omenirea atât de înclinată să subestimeze inteligența animalelor? Le negăm în mod con-stant capacități pe care le considerăm de la sine înțelese în ceea ce ne privește. Ce se ascunde în spatele acestei atitudini? În încercarea de a înțelege la ce nivel mental operează celelalte specii, trebuie să admitem că adevăratele provocări nu vin numai din partea animalelor, ci și din partea noastră. [...] Înainte de a ne întreba dacă animalele posedă un anumit tip de inteligență, în special una de care suntem atât de atașați, trebuie să depășim măcar rezistența internă de a recunoaște această posibilitate. De aici și întrebarea centrală a acestei cărți: «Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?» – FRANS DE WAAL Pe lângă faptul că este plină de informații și provocatoare, cartea lui Frans de Waal se dovedește o lectură cât se poate de plăcută. – The Washington Post O carte remarcabilă. - Edward O. Wilson Cu ilustrațiile autorului Traducere de Carmen Strungaru Fragment din volumul "Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?" de Frans de Waal: "Într-o noapte, cimpanzeii au scăpat și au alergat prin toată clădirea, pentru ca apoi să se întoarcă în cușca lor, închizând ușa cu grijă și culcându-se. Dimineața i-am găsit ghemuiți în cuiburile lor de fân și nu am fi bănuit nimic dacă nu i-ar fi dat de gol dejecțiile mirositoare din hol descoperite de o secretară. „E oare posibil ca maimuțele antropoide să gândească în perspectivă?" se întrebă Paul mirându-se de ce își închiseseră ușa cuștii. Cum să înțelegi niște personalități atât de viclene și de capricioase fără să presupui existența intențiilor și a emoțiilor? Ca s-o spun mai pe șleau, imaginează-ți că vrei să intri în camera de testare unde se află cimpanzeii, așa cum făceam eu în fiecare zi. Aș sugera să nu te încrezi în vreo schemă behavioristă ce le neagă intențiile, ci să fii foarte atent la toanele și emoțiile lor, citindu-le așa cum ai face-o cu oricare persoană, și să nu-ți scape din vedere trucurile de care sunt în stare. Altminteri, s-ar putea să sfârșești precum unul dintre colegii mei studenți. Deși îl sfătuisem cum să se îmbrace cu ocazia primei întâlniri, el a venit în costum și cu cravată. Era sigur că poate să se descurce cu două animale relativ mici, spunându-ne cât de bine se pricepe la câini. Cei doi cimpanzei erau destul de tineri, în vârstă de 4-5 ani. Dar erau deja mult mai puternici decât orice om adult și de zece ori mai șireți decât un câine. Încă îmi mai amintesc cum acest student a ieșit din camera de testare clătinându-se și chinuindu-se să scape de cele două maimuțe atârnate de picioarele sale. Sacoul era ferfeniță, cu ambele mâneci smulse. A avut noroc că cimpanzeii nu au descoperit ce se poate face cu cravată. Un lucru pe care l-am învățat în acest laborator a fost ca o inteligență superioară nu presupune rezultate mai bune la teste. Le-am prezentat maimuțelor rhesus și cimpanzeilor un test simplu de discriminare tactilă (haptică). Trebuiau să-și strecoare mâna printr-un orificiu, să simtă diferența dintre două forme și să o aleagă pe cea corectă. Intenționam să facem sute de încercări în fiecare sesiune de testare, însă lucrul ăsta a funcționat bine în cazul maimuțelor rhesus, în vreme ce cimpanzeii au avut cu totul alte planuri. Se descurcau bine în cazul primelor zece încercări, fapt care demonstra că nu au probleme de discriminare, dar apoi nu mai erau atente la test. Își îndesau mâinile prin orificiile respective încercând să ajungă la mine, trăgându-mă de haină, făcând grimase, lovind în geamul care ne separă și încercând să mă atragă în joc. Săreau în sus și în jos făcând chiar semne către ușă, ca și cum nu aș fi știut pe unde pot intra în camera lor. Uneori, într-un mod neprofesionist, intrăm la ele și ne jucăm. Inutil să spun că rezultatele lor la acest test erau net inferioare celor ale maimuțelor rhesus nu din cauza vreunei inferiorități intelectuale, ci pentru că se plictiseau. Testul respectiv pur și simplu nu se ridică la nivelul lor intelectual."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Suntem indeajuns de inteligenti pentru a intelege inteligenta animalelor??
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Suntem indeajuns de inteligenti pentru a intelege inteligenta animalelor? și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.