Supa de la miezul noptii

Viața, în acest roman, se trăiește între brutalitate și suferință – rarele momente de dragoste aduc o bucurie impalidată. Narațiunea, ce migrează de la o voce la alta – verosimil și convingător –, e întretăiată de o precizie poetică inimitabilă, de o vibrație de rară puritate. Supă de la miezul nopții este un roman tulburat de originalitatea tragică a felului cum destinele personajelor se intersectează și, în cele din urmă, se distrug. Între tragicul moment al ultimei supe și plăcerea dejunului pe iarbă se strecoară, din adîncuri, strălucirea de argint viu a ironiei. Căci așa se întîmplă uneori în viața literaturii: ironia sublimează tragicul. Oare și inversul e posibil, e verosimil? ne putem întreba, la sfîrșitul lecturii...- Gelu Ionescu Dacă volumul de poeme al Martei Petreu Asta nu este viața mea se luminează – exact cum se întîmplă și în relația dintre poeziile lui Iuri Jivago și epica Doctorului Jivago al lui Boris Pasternak – prin romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, în cazul Supei de la miezul nopții poemele din Apocalipsa după Marta (integrala poeziei ei de pînă în 2011) luminează deplin sensul celui de-al doilea roman. Asta nu înseamnă deloc că acest ultim roman nu poate fi citit și înțeles de sine stătător, ci numai că poezia și proza Martei Petreu fac un tot organic. Deși cu o materie epică foarte concretă, Supă de la miezul nopții este, de fapt, un roman mitic, ce împletește inextricabil tema mitului numai aparent profan al lui Don Juan cu aceea sacră a insului-tabu pentru ca atins de zeu. Însuși numele eroinei principale, Todora, adică «darul lui Dumnezeu», ne pune pe urmele unui destin în care omul este jucăria unui transcendent ludic și plin de cruzime. De aceea, păpușa înaripată din deznodămînt îmi amintește de îngerașul care scoate limba într-un tablou mistic al lui Baldung Grien. - Ion Vartic