Supravietuitorii

    Lupta impresionantă de a supraviețui, momente de frică intensă și de speranță nebună, suflete de adulți și copii prinse în vârtejul morții dar și clipe furate de fericire, toate se petrec în timpul Holocaustului, o perioadă care va rămâne sculptată adânc în fiecare suflet. Multe romane s-au inspirat din cele mai sumbre momente ale secolului XX, dar puține au puterea de a emoționa ca acesta.     "Supraviețuitorii" este un volum care aduce un omagiu spiritului uman și puterii de a renaște. Până la sfârșitul Holocaustului, 90% din cele trei milioane de evrei din Polonia au fost anihilați. Din cei 30.000 de evrei care locuiau în Radom au supraviețuit mai puțin de trei sute.     Fragment din volumul "Supraviețuitorii" de Georgia Hunter:     „— Cel mai apropiat oraș se află la zece kilometri spre sud, spusese acesta. Sătenii știu că ați ajuns aici. Nu vor să aibă de-a face cu voi. Aceasta, a lătrat el, făcând un semn spre pământ, e noua voastră casă. Veți lucra aici, veți locui aici și nu veți mai vedea niciodată Polonia.     Genek refuzase să îl creadă. Stalin nu avea cum să scape basma curată, își spusese el. Totuși, pe măsură ce zilele deveneau săptămâni, iar săptămânile luni, povara de a nu ști ce le rezerva viitorul începuse să îl afecteze. Ce era acel loc? Așa aveau să-și ducă zilele, tăind bușteni în Siberia? Nu aveau să își mai vadă niciodată țară, cum le spusese Romanov? Dacă lucrurile stăteau așa, Genek nu credea că avea să reziste. Nu trecea nicio zi în care să nu își amintească faptul că, mândria sa era cea care îi adusese în acel lagăr îngrozitor — un adevăr care îl apasă atât de tare, încât se temea că va ceda în curând.     Cel mai rău lucru, care îl chinuia acum pe Genek mai mult decât orice altceva, era faptul că nu mai era responsabil doar pentru viața soției sale. Herța nu își dăduse seama, dar era însărcinată deja când plecaseră din Lvov — o surpriză, desigur, de care s-ar fi bucurat dacă ar fi trăit încă în Polonia. Când își dăduseră seama, se aflau deja de câteva săptămâni în tren. Herța îi spusese în treacăt, chiar înainte să fie arestați, că îi întârziase menstruația, dar, având în vedere stresul acelor zile, nu li se păruse nimic nelalocul său. O lună mai târziu, nu se întâmplase nimic, iar după șase săptămâni, talia i se îngroșase destul de mult, în ciuda lipsei hranei, încât era limpede că aștepta un copil. Acum, mai are câteva săptămâni până să nască, în toiul iernii siberiene.     Genek icnește. Un difuzor se aude bâzâind în aerul înghețat. Toată, ziua, până târziu în noapte, difuzoarele au „scuipat” mesaje de propagandă — de parcă lozincile acelea interminabile vor convinge prizonierii că răspunsul la toate problemele lor este comunismul. Discursurile ideologice le zgârie auzul în fiecare zi, iar Genek, care de-acum vorbește aproape fluent limba rusă, poate înțelege majoritatea lucrurilor transmise la difuzor și nu are cum să le ignore.”