Două lumi paralele și două fete pe care doar magia le poate aduce împreună. O poveste palpitantă, o aventură fantastică în care dreptatea și adevărul înving. Halan, prințesa neputincioasă, moștenitoarea Regatului Magiei, o țară pustie, dar dominată de magie antică puternică, nu are puteri magice. Spre deosebire de ea, Nalah, reprezentând cealaltă lume, este fața unui sticlar sărac, dar are puteri magice nebănuite, pe care încearcă să le ascundă cu disperare. Și asta pentru că fiica sticlei trăiește în New Hadar, orașul în care magia e strict interzisă. Dar când o oglindă antică le ajută să se întâlnească, Nalah și Halan devin de nedespărțit. Vor reuși ele, oare, să salveze cele două lumi de la dispariție? Fragment din romanul "Surorile din oglindă" de Naomi Cyprus: "Tatăl lui Nalah spunea câteodată că magazinul de sticlărie fusese ca o peșteră cu minuni, de unde puteai cumpăra oglinzi ce vorbeau și clopoței de vânt care anunțau orele zilei, fie că era vânt sau nu. În vremuri de demult, puterea magiei era răspândită, iar oamenii Tauma, respectați. După război, populația Tauma fusese învinovățită pentru furtunile și cutremurele ce distruseseră orașul. Noul Hokmet preferase electricitatea în locul magiei. S-a asigurat că toată lumea știa: făuritorii de minuni erau periculoși. În curând, oamenii au refuzat să mai locuiască în apropiere de atelierele lor sau să se folosească de meșteșugurile lor. Și, în fiecare an, reglementările deveneau din ce în ce mai stricte - până în ziua în care magia Tauma a fost interzisă definitiv. Până când s-a născut Nalah, spusese tatăl ei, oamenii Tauma începuseră să li se pară visători acelora care nu văzuseră vreodată adevărata lor putere. Poveștile despre „magia interzisă” atrăgeau turiști în New Hadar. Hokmetul se asigurase că doar acele povesti circulau. Standurile din piață erau așezate în formă de potcoavă, fiecare fiind ornat cu decorațiuni colorate și strălucitoare, care atrăgeau privirile. Comercianții stăteau în spatele standurilor lor, acoperite cu prelate albe ce fluturau în vânt, și își făceau cunoscute mărfurile clienților trecători. Bijuteriile străluceau pe mese, alături de bluze brodate și eșarfe ce fluturau, dar și de figurine delicat sculptate, care stăteau încremenite în poziții verticale. Degeaba erau frumoase dacă n-aveau viață. Înainte de aceste reglementări, colierele ar fi accentuat frumusețea purtătorilor, hainele și-ar fi schimbat culorile în funcție de perioada zilei, iar figurinele - în loc să fie niște simple obiecte - ar fi început să danseze dacă auzeau muzica. Acum, toate astea dispăruseră.”
