Sursele suferinței. Frica, lăcomia, vinovăția, înșelarea, trădarea și răzbunarea Dacă scopul fiecăruia dintre noi este obținerea fericirii, atunci îndepărtarea suferinței reprezintă condiția necesară pentru atingerea acestui scop. Autorul prezentei cărți distinge între suferințele inerente vieții și suferințele nenecesare, excesive, care pot fi îndepărtate prin psihoterapie și ale căror surse fac obiectul psihanalizei. Dintre cele din urmă, Salman Akhtar se concentrează asupra fricii, lăcomiei, vinovăției, înșelării și trădării. Abordarea lor psihanalitică apelează la cunoștințe din domenii înrudite ale științelor omului, cum ar fi antropologia, sociologia, etologia. Considerațiile și ilustrările clinice conferă cărții o largă adresabilitate - psihologii și psihoterapeuții și, în egală măsură, cititorii interesați de cunoașterea de sine vor găsi în carte informații de ultimă oră despre psihic și profunzimile sale. Salman Akhtar este profesor de psihiatrie la Jefferson Medical College și psihanalist-formator în cadrul Centrului Psihanalitic din Philadelphia. Este interesat de psihanaliză aplicată la cultura orientală și a mai fost tradus la Editura Trei cu volumul Sursele bucuriei. Deși disproporționate față de nevoia realistă, dorințele asociate lăcomiei sunt resimțite subiectiv ca niște „nevoi". Și, din moment ce „nevoile" psihice (prin opoziție cu „dorințele") nu poartă povara intenționalității, faptul de a simți dorințele lacome ca pe niște nevoi le conferă o aură de întemeiere și un statut din care lipsește vinovăția. Astfel, îndreptățirea apare că a treia caracteristică a lăcomiei, alături de dorință excesivă și de caracterul insațiabil. - Salman Akhtar Lăcomia poate fi trimisă în inconștient prin operațiile defensive ale Eului determinate de condamnarea morală din interior și/sau de nevoia de apărare a unei imagini nobile despre sine. Patru apărări obișnuite utilizate împotriva lăcomiei sunt refularea, formațiunea reacțională, clivajul și identificarea proiectivă. - Salman Akhtar
