„Eu sunt roman, împăratul Traian a venit în vechime cu multă putere de a învins pe daci, locuitorii țării aceștia. Toată averea mea este o casă, un câmp, o fântână, un car, o vacă, doi boi de jug și un cal. Am o femeie bună, frumoasă și lucrătoare. Ea nu lasă furcă din mână cât e ziua de lungă, nici nu pierde din ochi fiul ce ne-a dat Dumnezeu... etc.” De agiuns sunt aceste câteva cuvinte ca să vă dovedească, domnilor, că poporul ce grăiește astfel, e de neam latinesc, iar nu slav precum au îndrăznit a o pretinde campionii Panslavismului, care s-au înșălat a crede că naționalitățile se pot scamota prin câteva note de manifestări diplomatice.
