A.T. Branca a intirziat un pic, dar, odata pornita, chemarea scrisului a venit peste ea ca o navala, silind-o sa scrie de toate - romane, poeme, publicistica, in ritm de frenezie. Ca poet, e unul framintat, ba intre idealele - si idealurile - care se destrama si se pierd si constiinta neputintei resuscitarii lor, ba intre armonicele de altadata si depresivitatile cotidiene. Framintata e si poezia, ba intre desene de stari concrete si abstracte analitice, ba intre recuzita de sentente (e chiar prea activa o inclinatie aforistica) si caligrafia confesiva, ba intre modestii si sfieli, pe de o parte, si emfaze, pe de alta. La problemele grave pe care poezia si le asuma apar, fireste, si solutiile grave, asa ca vor fi denuntate "cruciade-(le) impotriva visarii" si vor fi evidentiate "tipete-(le) care ne bintuie", "nelinisti-(le) grozave" care "isi vintura pustiirea" sau "fruntea arsa de framintari". E un fond de tandrete agresata care se zbate sa-si regaseasca muzicalitatea sufleteasca, dar cum poezia nu e specie hollywoodiana ca sa poata atinge happy-end-ul, si la A.T. Branca visarile si iluziile se lovesc de limitele dramatice ale conditiei umane, cele in care "suntem fara scapare" si-n care "esti singur". Sint limitele intre care se zbate si poeta, dar fara tapaj lamentos, ci mai degraba in regim confesiv auster. - Al. Cistelecan
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Tandem cu umbrele?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Tandem cu umbrele și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.