Tao dezvaluit

Relațiile interumane s-au schimbat foarte mult de-a lungul istoriei, dar din păcate s-au schimbat în rău. Ele au devenit din ce în ce mai superficiale, pe toate nivelele: la ora actuală, soția nu mai este soție, ci iubita; soțul nu mai este soț, ci prieten. O prietenie nu este ceva rău, dar nu poate fi extrem de profundă. Căsnicia reprezintă o relație cu adevărat profundă, un angajament. Cine nu face un astfel de legământ, rămâne pe un nivel superficial. El nu va putea face niciodată marele salt. Va continua să plutească la suprafață, dar marile adâncimi îi vor rămâne necunoscute.   Desigur, scufundarea la mare adâncime este periculoasă. Este normal să fie așa, căci la suprafață omul este foarte eficient. El lucrează ca un robot, fără să fie conștient. Cu cât pătrunzi însă la o adâncime mai mare, cu atât mai lucid trebuie să devii, căci moartea este posibilă la fiecare pas. Teama de profunzime a atras după sine o anumită superficialitate în toate relațiile interumane. Acestea au devenit juvenile.   Să ai un prieten sau o prietenă, un iubit sau o iubită, poate fi ceva amuzant, dar nu îți va deschide niciodată poartă către adâncimile ființei. Poți avea relații sexuale cu o prietenă, dar iubirea nu va putea crește pe acest sol. Ea are nevoie de rădăcini adânci. Sexualitatea este posibilă la suprafață, dar nu reprezintă altceva decât o activitate biologică, animalică. Ea poate fi frumoasă, dar numai dacă face parte integrantă din iubire. În caz contrar, devine cel mai urât lucru din lume. Spun „cel mai urat” pentru că ea nu presupune o comuniune, ci doar o atingere reciprocă, urmată de o separare. Corpurile se întâlnesc, dar nu și sufletele. Aceasta este drama mării majorități a relațiilor de cuplu.   Dar cea mai sublimă relație interumană este cea dintre maestru și discipol; din păcate, acest tip de relații a dispărut aproape cu desăvârșire. Nu îl veți putea înțelege niciodată pe Iisus dacă nu veți realiza dimensiunea relației care există între un maestru și discipolii săi. În zilele noastre, acest tip de relații a dispărut complet. De bine de rău, soția a fost înlocuită de prietenă, soțul de prieten, dar relația maestru-discipol a dispărut cu desăvârșire. Și acestei relații i s-a găsit un substitut, dar el reprezintă exact opusul celei autentice: relația dintre un psihiatru și pacientul său.   În mod natural, între psihiatru și pacient nu poate exista decât o relație nesănătoasă, patologică – întrucât pacientul nu vine la medic în căutarea adevărului, adică a adevăratei stări de sănătate… Cuvântul „sănătate” este foarte semnificativ: el înseamnă totalitate, sfințenie, vindecare profundă la nivelul sinelui. Un pacient nu așteaptă așa ceva de la medicul său, căci atunci nu ar mai fi un pacient, ci un discipol. Pacientul vine la doctor doar pentru a scăpa de o boală; atitudinea sa este complet negativă. El vine doar pentru a fi forțat să redevină normal, pentru a putea funcționa din nou în mediul social. Ceva s-a defectat în el, iar psihiatrul își propune să repare mecanismul defect, pentru ca individul să poată funcționa din nou în societate. Din păcate, societatea însăși este bolnavă. Carte recomandată de Ligia Pop în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".