Atrăgătoare și plină de farmec, onestă și ambițioasă, Vega Jane este admirabilă din toate punctele de vedere. Povestea se bucură din abundență de acțiune, mister, monștri ciudați și animale fantastice, relații șocante și secrete de mult pierdute. ”Tărâmul celor Cinci Cercuri”, continuarea aventurilor din ”Lovitura de grație”, este o incursiune încântătoare printr-o lume fantastică demnă de Rowling sau Brooks - lumea să tainică și feerică este descrisă cu însuflețire, ceea ce justifică emoțiile puternice și chiar fiorii de pe parcursul lecturii. Talentul lui Baldacci de a potența tensiunea și de a accelera la maximum acțiunea este acum etalat cu mare generozitate, autorul dovedind din plin că măiestria condeiului său poate ajunge atât la cititorii adulți, cât și la cei tineri. Fragment din romanul "Tărâmul celor cinci cercuri" de David Baldacci: „Ne-am așezat în jurul unui foc mic, pe care l-a făcut Lackland, și ne-am încălzit oasele înfrigurate din pricina aerului rece. Când am văzut cât de puține aveau, mi-am deschis desagă și am împărțit cu ei o parte din mâncarea și din apa noastră. După ce fuseserăm atât de bine hrăniți acasă la Astrea, mă durea să-i văd înfulecând astfel cele câteva bucățele pe care li le oferiserăm. Știam că, nu cu mult timp în urmă, și eu aș fi procedat la fel. După ce a terminat de mâncat bucățile de pâine și de brânză tare pe care i le dădusem, Lackland s-a tras mai aproape. - La naiba, cum ai făcut toate... lucrurile acelea acolo? Am scos bagheta din buzunar. - Vrăjitorie. Magie. Pe care am învățat-o. Am aruncat o privire spre Petră. Cu coada ochiului, o văzusem înfiorându-se în momentul în care scosesem bagheta. Acum se uită lung la ea, cu ochii larg deschiși, probabil de teamă. - Nu-ți face griji, n-am s-o folosesc asupra ta, Petra, am spus cu un zâmbet menit să-i demonstreze că glumeam. În cea mai mare parte a timpului. Îmi imaginasem că ea avea să pară înspăimântată, dar nu a fost așa. Pur și simplu s-a zgâit la mine preț de o secundă cu un aer sfidător. Simțeam cum firea mea începea să scoată la iveală tot ce era mai bun din mine. Poate tocmai simțind asta, Delph a intervenit: - Dar Vega Jane chiar a fost magică. Nu e ca și cum ai putea să fluturi un băț în jurul tău și să lupți cu niște uriași ca aceia de acolo. - Delph, tu ești magic? l-a întrebat Petra, îngăduindu-și un moment ca să-și netezească părul și să-și șteargă o pată de noroi de pe braț. Apoi l-a atins pe umăr cu mâna, lăsând-o să zăbovească acolo puțin cam mult, după părerea mea. Am simțit din nou cum mi se face mâna pumn. Duceam o adevărată luptă să mă abțin să nu-i trag una. - În mine nu-i niciun strop de magie, a zis Delph cu un zâmbet strâmb. Sunt prea mare. - Și prea isteț, am adăugat repede, văzând că Petra era pe punctul de a spune ceva drăguț - eram sigură de asta. Delph a fost cel care ne-a scos din labirint. Și-a amintit tot atunci când acel wendigo ne fugarea. Și tot el a fost cel care le-a distras atenția coloșilor, astfel încât eu să le pot veni de hac. Petra s-a uitat la Delph plină de admirație. - Așa este, frumosule Delph! Mare și isteț. Și n-arăți rău deloc. L-a mângâiat din nou pe braț. Când a remarcat pielea înnegrită jurul încheieturii, a exclamat: - Ce-ai pățit? El a ridicat din umeri și i-a răspuns: - M-a prins manticoră. Vega Jane m-a scăpat de durere, dar brațul meu încă e nițel cam rău. - Ai înfrânt și o manticoră? l-a întrebat Petra cu o privire plină venerație. Lackland a lăsat să-i scape un râgâit sonor și a zis: - Păi, tot ce avem noi e o spadă. Și un arc. E mai ușor să învingi bestiile cu bățul acela. Îl priveam lung pe Delph, care se înroșise în timp ce Petra îi mângâia brațul. M-am ridicat iute în picioare și am aruncat pe foc încă un lemn. Când m-am așezat la loc, am ajuns cumva între Delph și Petra. Ea a fost nevoită să-și retragă repede mâna. - Așadar, de unde șterpeliți lucruri? am întrebat. De la unii că voi? - Cum am mai spus, nu mai sunt alții ca noi, mi-a răspuns Lackland. Cel puțin, nu de care să știu eu. - Păi de la cine, atunci? Cu siguranță nu de la bestiile de pe-aici. - Nu, nu de la bestii. - Păi, dacă nu de la indivizi și nici de la bestii, atunci de la cine? a întrebat Delph.”
