Taramul magicianului

Tărâmul magicianului. Seria Magicienii, Volumul III Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din tărâmul magic Fillory și acum, după ce s-a rătăcit și a rămas fără prieteni, se întoarce unde a început întreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata să iasă din nou la suprafață… Barierele magice ale ținutului Fillory care îl apărau de barbarii din Nord sunt pe cale să cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot și Janet, Regele și Regina din Fillory, trebuie să pornească într-o ultimă misiune plină de pericole. Aventurile lui Quentin îl poartă din Antarctica până în Olanda plină de magie, unde reîntâlnește vechi prieteni. Dar toate drumurile duc înapoi la Fillory, unde Quentin va readuce totul așa cum a fost sau va muri încercând.   Fragment din cartea "Tărâmul magicianului" de Lev Grossman:   “CAPITOLUL ZECE   Quentin nu mai auzise de nimeni care să fi mers la Brakebills Sud în perioada de timp dintre toamnă și primăvara și nu era nici măcar sută la sută convins că puteau pătrunde. Era posibil să găsească colegiul închis; poate că Mayakovsky plecase sau se ascunsese, lăsând locul impenetrabil. Dacă se întâmplă una ca asta, magicienii ar fi trebuit să-și schimbe imediat tehnică și să se oprească la una dintre bazele de cercetare non-magice de pe coastă, unde sosirea lor ar fi fost cel puțin greu de explicat. S-au răsucit spre sol, păstrându-și echilibrul cu aripile lor chinuite, pregătindu-se pentru momentul în care picioarele lor de păsări marine, cu degete lipite, aveau să alunece pe suprafața tare a unui dom invizibil, însă clipa a întârziat să apară. Aparent, Maykovsky consideră că opt sute de kilometri de pustiu antarctic era o apărare suficientă împotriva spărgătorilor. Păsările au aterizat pe acoperișul plat al unuia dintre turnuri și au redevenit oameni. Quentin se gândea că ar fi fost mai bine să-l lase pe Mayakovsky să-i găsească, decât invers - nu voia să-l sperie pe bătrânul magician și să-l forțeze să-și demonstreze puterile magice letale, de apărare. Astfel, au încercat să facă cât mai puțin zgomot în timp ce au coborât scările. Prima oară s-au oprit la spălătorie, de unde au sustras două robe cu emblema Brakebills Sud: nuditatea începuse devină iar o problemă urgentă. Locul părea că interzis. Se simțea ca și cum ar fi vânat minotaurul în labirint. Quentin și-a trecut alene o mână peste un zid. Piatra netedă era rece și lipicioasă de la umezeala ce se trăgea în urma vrăjilor de încălzire.  Mirosul semăna cu cel din pivnițele mucegăite și-i aducea aminte de ultima oară când se aflase acolo, când studiau tăcuți timp de optsprezece ore pe zi, urmând regula strictă a lui Mayakovsky.”