Traducere din limba rusă și note de Alexandru Cosmescu „Andrii se cufundase și el cu totul în muzica fermecătoare a gloanțelor și săbiilor. Nu știa ce înseamnă să chibzuiești, să socotești și să masori dinainte puterile tale și pe ale dușmanului. O încîntare și o desfătare turbată vedea el în luptă; un fel de beție îl cuprindea în clipele în care omului i se înfierbîntau mințile, cînd totul i se învălmășea în fața ochilor, cînd zburau capetele retezate și caii cădeau cu vuiet la pămînt, iar el se rotea că năuc prin șuierul gloanțelor, prin lucirile de săbii și lovea în dreapta și în stînga, fără să simtă cînd era și el lovit. Nu o dată se minunase taică-său și de Andrii, văzîndu-l cum, mînat doar de înflăcărarea lui nestăvilită, se avîntă la fapte pe care nu le-ar fi făcut niciodată un oștean cu sînge rece și chibzuință și cum, purtat doar de elanul său, săvîrșea minuni ce nu puteau să nu-i uluiască pînă și pe cei bătrîni și căliți în lupte.”
