Un bărbat egoist, trei neveste ușor de manipulat, o fiică pasionată de dicționare, o crimă aparent perfectă și un polițist prins între iubire și datorie. Picasso Lane are doar 12 ani atunci când tatăl ei, avocatul Oliver, este găsit mort în casa de vacanță pe care familia a închiriat-o pentru câteva zile. Principala suspectă este Diana, mama lui Picasso... cel puțin până când poliția află de existența lui Jewels, cea de a doua soție a lui Oliver, și a lui Bert, cea de a treia soție. Văduvele susțin că nu s-au întâlnit niciodată. Picasso însă știe mai bine. Doar își amintește de vizite misterioase în miez de noapte, de întâlniri prin parcuri și de planuri ticluite pe la colțuri. Povestea se complică atunci când fiecare dintre cele trei femei pretinde că a renunțat în ultima clipă la planul de a-l ucide pe Oliver Lane. Așadar, cine a săvârșit crima?
