Teofană însă, n-o mai auzea. Ochii i se încețoșară, privirile lor nu mai deslușeau nimic în jur, în vreme ce inima începuse a i se zvârcoli în piept, de parc-ar fi voit să scape din ghearele morții. Lacrimile începuseră a-i șiroi pe obraji, când un oftat, ca un răget de fiară încolțită, o făcu să tresară și să cadă într-o liniște desăvârșită. Murise! Sufletul ei, slobozit din strânsoarea făpturii sale, pornise în căutarea celui care, numai cu doi ani în urmă, fusese răpit de lângă ea de-o moarte groaznică, al cărei făptaș a rămas neștiut pentru multă vreme.
