Rezumat Terapia prin jocul cu nisip - Sandplay - Ruth Ammann
Sandplay reprezintă o abordare terapeutică eficientă și accesibilă de vindecare a persoanei în întregul ei. Bazându-se pe vaste cunoștințe de mitologie și folclor, dar mai cu seamă pe dezvoltările analizei jungiene, autoarea explică felul în care imaginile în nisip contribuie la autoreglarea psihicului, iar interpretarea simbolurilor spațiale ajută la clarificarea și depășirea blocajelor interioare. La fel ca pictura, analiza viselor sau imaginația activă, modelarea în nisip are meritul de a aduce într-un spațiu imaginar procese inconștiente și emoții nespuse, care sunt mult mai greu de accesat în urma unei simple „cure prin vorbire". Prin coimplicarea trup și suflet în jurul cutiei cu nisip, analistul și pacientul obțin o imagine concretă a evoluției relației terapeutice, dar mai ales descătușează capacitatea pacientului de autovindecare. Volumul include o serie de istorii de caz, dar și ilustrații fotografice și sfaturi practice pentru psihologii care sunt tot mai interesați de metoda sandplay. Pe lângă virtuțile sale vindecătoare, terapia prin jocul cu nisip servește și diagnosticării, putând fi utilizată atât pentru adulți, cât și pentru copii. Tehnica jocului cu nisip i se potrivește lui Ruth Ammann ca o mănușă. (Verena Kast) Ruth Ammann, analista jungiană, s-a format sub îndrumarea Dorei Kalff, creatoarea terapiei prin jocul cu nisip. Este formatoare la Institutul Jung din Zurich. A mai publicat cărți despre simbolistica grădinii și casei. Cuprins: Prefață la ediția în limba română, 2014 • Prefață de Verena Kast Introducere Capitolul 1. Jocul cu nisip — o metodă de terapie jungiană? Capitolul 2. Inițiere în metoda jocului cu nisip Capitolul 3. Idei referitoare la nisip — joc — spațiu Capitolul 4. Imaginile din nisip — crearea și destrămarea lor Capitolul 5. Jocul cu nisip — un flux de imaginații în mișcare și mișcătoare Capitolul 6. Folosirea jocului cu nisip în travaliul analitic Capitolul 7. Schema de interpretare a simbolului spațiului Capitolul 8. Eva — procesul de vindecare a unei femei cu o depresie severă Capitolul 9. Maria — procesul de vindecare a unui copil Capitolul 10. Elisabeth — un proces de transformare a femininului Capitolul 11. Anna — interacțiunea dintre imagini din nisip, vise și imagini pictate Capitolul 12. Rezonanța și transfer?contratransfer Încheiere • Glosar • Bibliografie selectivă
Cauți Terapia prin jocul cu nisip - Sandplay în format PDF? Gândește-te la Ruth Ammann.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Ruth Ammann a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Ruth Ammann a investit-o în Terapia prin jocul cu nisip - Sandplay.