Volumul de față reunește două moduri de a participa la universul de sensuri pe care îl presupune comunicarea specializată actuală. Aceste două moduri nu sunt, cum s-ar putea crede, iremediabil separate, ci se sprijină unul pe celălalt, până la condiționare. Justiția, prin chiar utilizarea limbii, mișcă azi o societate încă inertă, obișnuită cu un anume mod de a face lucrurile incompatibil cu valoarea culturală pe care o afirmă, uneori cu legea însăși. Astfel, în mod explicit, a face justiție înseamnă a face cultura. Va exista acea cultură pe care ne străduim să o creăm abia atunci când reflexul dreptății va funcționa implicit, în fiecare act al medicului, al profesorului, al magistratului, al politicianului etc. Abia atunci vom căpăta și sens cultural. - Autoarea
