Toluen

Am citit Toluen; carte puternică; la fel ca în Strigătul lui Munch, Camelia Iuliana Radu traversează o tragedie imensă. Voce curajoasă, eroică, inedită; motto ironic, metafore acute; timbru ecologic; civic; cazuri concrete, portrete tragice, oraș transformat în arenă unei imense tragedii recitată de o Cassandra vizionară, muribundă, asfixiată, care denunță dezumanizarea generalizată, dragostea cu miros de benzen. Ființele sunt deseuri; în același timp, portretele părinților sunt deosebite. TOLUEN, LETAL!... Lăsă pe gânduri... - ANGELA MAMIER NACHE Camelia Iuliana Radu scrie ,,plin" și autenticist despre experiențe personale regăsite în cercuri tot mai largi, în cele familiale, comunitare și sociale. Cotidianul ceaușist pe care-l reînvie, prin flashback-uri, dintr-un plan prezent sau prin rememorare anume orientată, nu este strivit de o simbolistică anticomunistă, așa cum se întâmplă, din păcate, în multe pagini de literatură care ar trebui să conțină mărturii, nu manifeste ideologice. Autoarea reînsuflețește un timp și o lume cu tot cu grotescul lor deformator, dar și cu firescul, cu banalul de viață pe care nici măcar un regim dictatorial nu-l poate radia. [...] cu cât timpul trecut este mai încărcat cu interdicții, constrângeri, deposedări, traume, cu atât poezia e mai vie și mai intensă. Expresivitatea lirică pare garantată atunci când un autor talentat, precum Camelia Iuliana Radu, face o suită din absurdul unei epoci. - DANIEL CRISTEA-ENACHE, Trei poeți, România Literară nr.13, 2017