O lectură de suflet pentru cei care au îndrăgit Alchimistul și Micul prinț. În plină criză a adolescenței, tânărul Iosua fuge de acasă. Nu-l mai suporta pe tatăl lui. Și nu știe ce să facă odată ce i-a fost împărtășit un secret împovărător - el este fi ul lui Dumnezeu. Biblia spune că, la doisprezece ani, Iisus a fugit trei zile la Ierusalim. O fugă despre care, în mod misterios, nu știm nimic, dar care a avut cu siguranță o importanță crucială. Pentru că aceste câteva zile au schimbat pentru totdeauna viața băiatului. Două mii de ani mai târziu, sprijinindu-se pe textele rabinului Hillel cel Bătrân, un mare maestro spiritual evreu, Stephane Arfi povestește această fugă la Ierusalim, care l-a făcut pe Iosua să descopere că adevăratul secret al fericirii nu este iubirea, ci bunătatea - hesed. O valoare pe care Iisus n-a încetat s-o propovăduiască întreaga viață, dar care nu a fost păstrată ca nucleu al învățăturilor sale. Aceasta este povestea unui episod puțin cunoscut din viața lui Iisus și a unui cuvânt care deslușește cea mai mare enigmă a omenirii: cum să fim cu adevărat fericiți? Trei zile la Ierusalim povestește călătoria inițiatică a unui adolescent revoltat și îndurerat care, după ce-și înfrânge slăbiciunile, se transformă într-un tânăr pregătit să-și ducă la îndeplinire destinul luminos. - Le Monde des Religions O poveste minunată, plină de înțelepciune, spusă din perspectiva unui tânăr diferit de toți ceilalți. În fond, Iisus este «fiul Cerului». Și totuși, Iisus se revoltă, pentru că Cerul împovărează oamenii cu nesfârșite suferințe. - Ouest - France Stephane Arfi are o proză viguroasă și, în același timp, impregnată de poezie. - www.lacauselitteraire.fr O lectură încântătoare! O poveste filosofi ca luminoasă, care te invită să meditezi și, poate, să-ți schimbi viața. - www.universalicec.com Stephane Arfi s-a născut în 1968 la Fort-de-France, în insula Martinica. Este scriitor, scenarist și jurnalist. A absolvit Institutul de Studii Politice din Paris și a obținut o licență în drept și sociologie politică la Sorbona. A debutat în 2015, cu povestirea Devance tous les adieux, publicată sub pseudonimul Ivy Edelstein. Succesul de public și de critică l-a dobândit în 2017, odată cu romanul La vie magnifi que de Frank Dragon, publicat sub numele său real, pentru care a obținut premiul pentru debut la Festival du Premier Roman de Chambery. În prezent, locuiește în Bretania, unde citește mult din operele lui Victor Hugo, Jean-Jacques Rousseau, Malcom de Chazal și este pasionat de sportul de performanță. Fragment din volumul "Trei zile la Ierusalim" de Stephane Arfi: "Un preot al Marelui Templu din Ierusalim s-a ivit în capul uliței; poartă un turban înalt și un veșmânt de în nisipiu, acoperit cu o mantie neagră. Preotul acesta e crudul Caiafa. Printre hoinari și negustori s-a răspândit o frică grozavă; nicicând nu l-au mai văzut pe acest om temut coborând aici, în partea necurată din Orașul Sfânt. Este urmat îndeaproape de un slujitor înarmat cu o bătă mare. - Privește, Caiafa, spune slujitorul, arătând spre Iosua. Pușlamaua de acolo! Obrajii preotului se umflă a mânie triumfătoare când dă cu ochii de cel pe care-l crede a fi unul dintre rebelii ce trebuie vânați. Având treizeci de ani bătuți pe muchie (adică în floarea vârstei, la vremea aceea), Caiafa numai preot nu este: îl mână doar patima pentru onoruri. Și-a jurat să fie ales în capul ierarhiei preoțești. Peste câteva luni, cel mult un an, Caiafa va fi, căci așa dorește, Marele Preot al Marelui Templu. Va fi atotputernic peste sufletele din regat. Va fi cel care are dreptul, în Templu, să intre o dată pe an în încăperea Sfânta Sfintelor și să dea ochii cu Cerul însuși. Va fi pământeanul cel mai apropiat de Cer. Ca să-și atingă țelul, Caiafa lucrează pe două cai: poporul trebuie să se teamă de el, iar ocupantul, la fel ca regele însuși, trebuie să știe că el e temut de popor. Prin urmare, Caiafa se străduiește să fie cel mai neîndurător dintre toți în aplicarea Legii. Fără îngăduință, fără excepții: Legea Cerului trebuie să fie mai presus de toate, întreaga Lege a Cerului. Iar când Legea e nesocotită, trebuie dată osânda la temniță și, mai ales, la moarte. Moartea prin lapidare, prin lovirea osânditului cu zeci de pietre tăioase. Iată întreaga gândire a acestei ființe virtuoase, care vede două feluri de oameni ce se înfruntă pe Pământ: cei care respectă legea și cei care o distrug. Prin urmare, ura sa împotriva șicarilor, însetați după o libertate închipuită, e nemărginită. Caiafa e încredințat că o răscoală împotriva Imperiului Roman ar însemna plecarea silită a poporului într-o nouă pribegie. Și sfârșitul drumului său spre glorie, adică propriul sfârșit. Astfel, gândește preotul cel crud, este nevoie de pedepse fără milă. Trebuie date pilde. Iar majoritatea va fi izbăvită. „Ce înseamnă viața câtorva față de supraviețuirea celor mulți?", spune adesea Caiafa, ca să-și justifice asprimea." 33
