Ucigasi fara chip

Într-o dimineață înghețată de ianuarie, inspectorul Kurt Wallander răspunde unui apel care, crede el, va fi o intervenție de rutină. Când ajunge însă la ferma izolată la care fusese chemat, el descoperă o baie de sânge. Un bătrân a fost ucis în bătaie, soția sa abia mai suflă întinsă lângă trupului lui învinețit, amândoi victime a unei violențe inimaginabile. Femeia îi oferă lui Wallander singura informație pe care i-o poate da: se pare că ucigașii erau străini. Iar de îndată ce această informație ajunge în presă se dezlanțiue un val de rasism. Viața lui Wallander este distrusă: soția l-a părăsit, fiica lui refuză să vorbească cu el și până și tatăl lui foarte în vârstă abia dacă îl tolerează. Detectivul lucrează fără oprire și noaptea bea. Dar acum, cu iarna tot mai grea și având toate mișcările supravegheate de un procuror extrem de îngust la minte, Wallander trebuie să-și lase deoparte problemele personale și să se arunce într-o cursă contra cronometru pentru a rezolva cazul înainte ca ura de rasă să escaladeze. Fragment din roman: "O furtună se abătu în timpul nopții peste Skane. În timp ce vântul de iarnă trăgea de tablă de pe acoperiș, Kurt Wallander ședea în apartamentul lui lăsat în paragină. Bea whisky și ascultă o înregistrare germană a operei Aida, atunci când în jurul lui, pe neașteptate, se făcu liniște deplină și întuneric beznă. Se duse la fereastră și privi în întunericul de afară. Vântul șuiera și, undeva, un panou se izbea de zidul unei case. Indicatoarele fosforescente ale ceasului de mână arătau trei fără zece. În mod ciudat, nu se simțea deloc obosit. Seara trecută, se făcuse unsprezece și jumătate înainte ca el să părăsească sediul poliției. Ultimul care-i telefonase fusese un bărbat care refuzase să se prezinte. Îi propusese ca poliția să facă front comun cu mișcarea naționalistă locală și să-i alunge pe toți străinii din țară, o dată pentru totdeauna. Un moment, încercase să asculte ce-i spunea bărbatul acela anonim. Apoi trântise receptorul, telefonase centralistei și blocase toate convorbirile care veneau din exterior. Stinsese lumina în încăpere, străbătuse coridorul tăcut și se dusese direct acasă. În timp ce-și descuia ușa, se hotărâse să descopere cine anume din poliție divulgase informația aceea confidențială. Dar, de fapt, nu era deloc treaba lui. În cazul în care apăreau conflicte în cadrul poliției, era datoria șefului poliției să ia măsuri. Peste câteva zile, Bjork trebuia să se întoarcă din vacanța de iarnă. Atunci va trebui să-și asume răspunderea. Adevărul trebuia să iasă la iveală. După ce Wallander bău primul pahar de whisky, înțelese însă că Bjrk nu va face nimic. Chiar dacă, polițiștii erau legați prin legământul tăcerii, cu greu ar fi putut fi considerat drept infracțiune faptul că un polițist sunase o cunoștință la televiziune și-i povestise ce se discutase într-o ședință internă a grupului de anchetă. De asemenea, ar fi fost foarte greu de dovedit că s-ar fi comis vreo neregulă în cazul în care televiziunea își plătise informatorul secret. Un moment, Kurt Wallander se întreba cum deconta televiziunea suedeză, cheltuielile pentru postul de informator. Apoi își spuse că-i foarte puțin probabil ca Bjork să aibă interesul să pună la îndoială probitatea personalului iu timpul investigării unei crime. La al doilea pahar, începu iar să se gândească, cine ar fi putut fi informatorul. În afară de el, numai pe Rydberg l-ar fi putut exclude cu certitudine. Dar de ce să fie atât de sigur de Rydberg? Putea oare să-l perceapă mai adânc pe el decât pe toți ceilalți? Iar acum furtuna întrerupsese curentul electric și el stătea singur, în beznă. Gânduri despre perechea ucisă, despre Lars Herdin și despre nodul ciudat al ștreangului i se amestecau în cap cu gânduri despre Sten Widen și Mona, despre Linda și bătrânul lui tată. De undeva, din întuneric, îi făcea semne o fantomă sumbră, spunându-i că totul e lipsit de sens și de importanță. O figură, batjocoritoare, care râdea cu nerușinare de strădania lui caraghioasă de a-și controla viața... "