Ana Maria Barbu, născută la 21 aprilie 1939 în Rupea, județul Brașov, este absolventă a Liceului Ștefan Octavian losif din orașul natal și a Institutului Pedagogic Brașov, apoi a Facultății de Biologie din cadrul Universității București. Profesor de biologie la liceul pe care l-a absolvit, apoi la Liceul Constantin Brâncoveanu, Liceul de Artă și Seminarul Creștin Ortodox Dumitru Stăniloae din Brașov, Ana Măria Barbu lubește poezia, artele plastice și călătoriile. De aici s-au născut cărțile sale: Freamăt de arbori (2004), Reverența florilor (2007), Lumini de amurg (2013), Gânduri de seară (2014), Cântec în noapte (2015), Ceremonialul înserării (2016), Floare de dor- antologie (2017), Limpezimi (2017), Între amintire și vis - antologie (2018), Colocviul statuilor (2018), Apusuri și semne (2019). De asemenea, a fost îndrumător al revistei școlare Anotimpuri. Fragment din volumul de poezii "Ultimul cântec" de Ana Maria Barbu: "Peste galaxii infinite Peste bolta nopții înstelate Sufletul zboară, se desprinde Gândurile plutesc ca nălucile Ca păsările ce se-nalță-n văzduh De neatins Nici arcul, Nici plumbul, Nu le pot atinge, Nici răul său durerea. Sufletul și gândurile sunt libere Sunt numai ale mele Acum. Sufletul e liber și de mine. Sufletului nu îi sunt stăpână. El își zboară cerească libertate Străin de toate cele de pe acum Și dintotdeauna." (Cerească libertate)
