Ulysses, 732. Romanul romanului

Conceput sub forma unui triptic, volumul e prima încercare în România de a face atît o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărți de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cît și de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile și mizele existențiale ale acesteia. Istoria romanului urmărește etapele cristalizării ideii și ale execuției proiectului, precum și complicata poveste ce a urmat după tipărirea semilegală a romanului în Franța, avatarurile în justiția americană și consecințele pentru destinul cărții. Ea arată cum Ulysses a devenit un punct de răscruce în evoluția literaturii secolului XX și a celui actual, indiferent că a fost vorba de formulele experimentaliste radicale ori de modalități de exprimare a culturii populare. „Figura lui James Joyce se leagă în mintea mea de cîteva reprezentări grafice ori literare. De la portretul lui Ștefan Zweig, la desenul-spirală al lui Brâncuși (și replică seacă a tatălui scriitorului: «Jim s-a schimbat mai mult decît mi-am închipuit»), de la rîndurile înfiorate ale Sylviei Beach, la fotografia din 1916, făcută în atelierul lui Alex Ehrenzweig din Zurich, la masca mortuară confiscată, într-o decizie macabră, de Carola Giedion-Welcker. Mai apropiate în timp, de propunerile grafice ale Oanei Babeți și de minunata interpretare vizuală a lui Devis Grebu, aflată pe coperta acestei cărți. Iar din vara lui 2016, la Trieste, pe Canal Grande, de statuia baletînd greoi între mișcare și repaus a unui bărbat obosit, uzat, ezitant și derutat. Iată-mă, așadar, în această după-amiază a lui 14 august 2016, umăr la umăr cu sculptura lui Joyce de pe Ponte Rosso. Indicațiile celor trei fotografi sarcastici, jucînd scena covorului roșu de la Cannes, mitraliază nemilos: «Ești prea departe!», «Ești în afară!», «Ești mult în spate!». Cuvintele nu sînt descrieri spațiale, ci judecați de valoare. Fiecare propoziție e o condamnare, o notă de plată pentru îndrăzneala de a mă fi apropiat de inimă – fie ea și de bronz – a mitului. Înfrunt stoic ironiile. La urma urmelor, Joyce n-ar fi avut nimic împotrivă să-l însoțesc pînă de partea cealaltă a podului. Ba poate chiar m-ar fi privit cu acea atenție politicoasă, încordată și deopotrivă abstrasă, acordată de el oricărui trecător. Chiar și unuia sortit să rămînă mereu prea departe și prea în urmă.” – Mircea Mihăieș „A sosit timpul să reconectăm romanul Ulysses la viața de zi cu zi a oamenilor reali. Cei mai snobi dintre moderniști au recurs la tehnici dificile pentru a împiedica noile valuri literare să le confiște ideile. Joyce a presimțit că adevărata urgență e să-și apere cartea și noile valuri literare de specialiștii analfabeți și de elitele tehnocrate. În timp ce alți moderniști se temeau de capetele de hidra ale mulțimii, Joyce a folosit monologul interior pentru a demonstra cît de plină de iubire, complexă și pozitivă este mintea oamenilor obișnuiți. Ulysses le conferă acestora tratamentul sărbătoresc ce fusese rezervat cîndva doar aristocraților.” – Declan Kiberd Fragment din carte: "Punct și de la capăt Primele rânduri „sistematice" din Ulysses sunt scrise pe 1 martie 1914, în locuința închiriată la Trieste în via Donato Bramante, numărul 4. E vorba de un start fals, pentru că foarte curând Joyce va renunța în favoarea piesei Exiles, preocupat fiind, în același timp, de negocierea condițiilor publicării volumului Dubliners. Între lecturile perioadei trebuie menționată L'evolution creatrice a lui Bergson, a cărui influență asupra lui Joyce în privința teoriei privind timpul subiectiv nu mai trebuie demonstrată. Totodată, are ideea de a publica într-un volum articolele din Il Picolo della Sera, scrise între 1907 și 1912, însă editorul genovez, căruia îi făcuse propunerea, nu îi dă un răspuns favorabil. După apariția, la 15 iunie, a lui Dubliners, în iulie și august așterne pe hârtie Giacomo Joyce. Nu e exagerat să vedem în încifrată fabula amoroasă, din perspectiva procedeelor tehnice, un Ulysses miniatural. În toamna lui 1914 avea să se petreacă un eveniment cu ample consecințe asupra carierei și vieții lui Joyce: primește o scrisoare de la Harriet Shaw Weaver, editoarea revistei The Egoist, unde se publică în serial A Portrait of the Artist as a Young Man. Nu peste multă vreme, doamnă Weaver, convinsă de Pound ca James Joyce e un geniu, începe să-1 ajute financiar. H.G. Wells insistă pe lângă agentul său, J.B. Pinker, să se ocupe și de scrierile lui Joyce, iar în primăvara lui 1915 se semnează — după o negociere destul de dură a termenilor — contractul, care-l făcea responsabil de soarta scrierilor dramatice ale scriitorului. Un alt contract urma să fie semnat pentru textele în proză și cele jurnalistice. În 16 iunie îl anunță pe Stanislaus Joyce că a încheiat scrierea primului capitol din Ulysses, menționând și structura romanului (la care am făcut deja referire). Două săptămâni mai târziu îl înștiințează pe Pound că a mai scris un capitol și face referiri la legătură cu cărțile anterioare, Dubliners și A Portrait. Era vorba, firește, de o continuare ce privea cronologia, întâmplările și transferul unor personaje. Nicio mențiune, însă, despre narațiunea propriu-zisă."