David Grossman este autorul bestsellerului Pînă la capătul pămîntului, roman distins în 2009 cu premiul Albatros, acordat de Fundația Gunter Grass din Germania, și în 2011 cu premiile Medicis Etranger și JQ-Wingate, o cutremurătoare poveste despre iubire și prietenie, în care istoria intervine mereu cu brutalitate în destinul oamenilor. Cel mai trist om din lume e clovnul, se știe. Și cînd clovnul se apucă să rîdă de el însuși și de viața lui cea tristă, lumea din jur e nelămurită: ar trebui să rîdă împreună cu el? Să ceară banii înapoi pe bilet? Să-l huiduie gros? Cu Dovală Gi, comediantul care face stând-up în romanul lui David Grossman, nu rîde mai nimeni – poveștile lui, amintiri înspăimîntate ale celei mai lungi călătorii pe care a făcut-o copilul care a fost, îngheață zîmbetul pe buze și țintuiesc spectatorul pe scaunul incomod al barului unde a venit ca fraierul, așteptîndu-se la niște bancuri. Un cal intră într-un bar nu e nici pe departe o carte care se citește dintr-o singură suflare, cum spune Dovala bancurile cu melcul, țestoasă și papagalul. Dimpotrivă: din cînd în cînd, tristețea peste care s-a lipit strîmb masca hohotului de rîs e copleșitoare, dățătoare de ghem în stomac și pauza de lectură. Dovală se face bucăți la microfon, în fața stimatului spectator: mitraliază bancuri, mai bune ori mai proaste, rîde de el însuși, se înjură, își cară pumni, se umple de sînge. Stimatul spectator hohotește cît hohotește, pînă nu mai înțelege nimic din amețitorul risu’-plînsu’ de sub reflectoare. Dar Dovală continuă: poate doar așa, rîzînd cu lacrimi, ajunge și el să priceapă ce a trăit. „Un număr de stând-up comedy atît de straniu, că-ți răscolește cele mai ascunse resorturi ale sufletului. Terifiant și seducător în același timp, romanul lui Grossman lasă să se vadă, prin tehnica literară a unui virtuoz, o vulgaritate frapantă cum numai un act purificator poate fi.” (Haaretz) „David Grossman surprinde cu o lecție profundă despre mecanismele emoției și, în același timp, spune o poveste de o frumusețe ce-ți dă fiori.” (El Paiș) „Protagonistul lui Grossman inspiră cititorilor teamă, încordare și compasiune, nu doar prin lucrurile uimitoare pe care le spune pe scenă, nu doar din pricina nesiguranței crescînde pe care-o emană, ci și pentru că experiența lui de povestitor e un act ultimativ, singurul pe care-l mai poate duce la bun sfîrșit în această viață.” (Ynet)
