PDF

Cartea Uniunea Europeana, cu bune si cu rele PDF

de Mircea Cosea

Uniunea Europeana, cu bune si cu rele, Mircea Cosea – copertă

Cauți Cartea Uniunea Europeana, cu bune si cu rele PDF de Mircea Cosea? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Uniunea Europeana, cu bune si cu rele - Mircea Cosea

Uniunea Europeană, cu bune și cu rele. Eseu de economie europeană Renunțând la metafore, trebuie să spun răspicat că cei zece ani de apartenență la UE ne-au adus multe avantaje, României și cetățenilor săi; cei zece ani ne-au inclus în circuitul european și mondial de valori, probabil ne-au salvat și integritatea teritorială, dar nu am făcut saltul pe care îl speram, acela de a reduce decalajele de dezvoltare până la nivelul la care cetățenii români, deveniți cetățeni europeni, s-ar fi putut compara de la egal la egal cu alți cetățeni europeni din țările membre mai dezvoltate. Totuși, Europa nu mai e doar o aspirație, un model, un ideal, e un fragment real din ceea ce suntem deja. Uniunea Europeană reprezintă azi pentru România același lucru pe care l-a reprezentat dintotdeauna după aderarea din 2007, adică, parafrazându-l pe Marin Preda, „dacă UE nu e, nimic nu e”. În actualul context intern și internațional, aderarea la UE este, pe departe, cel mai important pilon de susținere și de speranță pentru viitor. Este cea mai reală șansă pe care o avem nu numai de a ieși din zona subdezvoltării la nivel european, dar și de păstrare a integrității teritoriale. - Mircea Coșea, București, 2019   Mircea Coșea este profesor universitar, doctor în Științe Economice. Între 1973-1980 a fost expert pe probleme de prognoză economică și macroeconomie la Comisia Economică ONU pentru Europa de la Geneva. În calitatea pe care a deținut-o, de prim vice prim ministru, președinte al Consiliului pentru Reforma și Strategie Economică (1993-1996), a avut un rol hotărâtor în punerea bazelor economiei de piață în România prin crearea pietei de capital. A reprezentat România în negocierile cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional; a fost observator și deputat în Parlamentul European. Fost deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială; a fost președinte al Institutului Național de Administrație. A publicat manuale de economie, volume de scrieri și studii economice, precum și numeroase articole în publicații românești și străine. Este președintele Fundației pentru Studii de Prognoză și Strategie Economică și președinte de onoare al Asociației pentru Democrație, Educație și Reconstrucție. A primit premiul Personalitatea anului 2013 pentru o Românie Europeană.

Cauți Uniunea Europeana, cu bune si cu rele în format PDF? Gândește-te la Mircea Cosea.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Mircea Cosea a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Mircea Cosea a investit-o în Uniunea Europeana, cu bune si cu rele.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Uniunea Europeana, cu bune si cu rele

Cine a scris cartea Uniunea Europeana, cu bune si cu rele?

Uniunea Europeana, cu bune si cu rele a fost scrisă de Mircea Cosea.

Câte pagini are Uniunea Europeana, cu bune si cu rele?

Uniunea Europeana, cu bune si cu rele are 230 de pagini.

Unde găsesc Uniunea Europeana, cu bune si cu rele în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Uniunea Europeana, cu bune si cu rele?

Compară prețurile pe pagina cărții Uniunea Europeana, cu bune si cu rele sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Mircea Cosea

Ai mai jos lista de cărți scrise de Mircea Cosea. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.