Există o imensă varietate de bloguri, în funcție de persoanele sau grupările care le redactează și de finalitățile pe care le urmăresc. În ce mă privește împletesc însemnările autobiografice, amintirile despre anii de școală sau momentele care m-au format ca personalitate, comentarea unor gesturi sau situații cu rezonanță etică din viața cotidiană, dialogul cu alte reflecții despre lume (prin redarea unor citate percutante), analiza unor opere artistice, traducerea unor mici fragmente eseistice etc. Nu sînt condiționat de dorința unui cîștig financiar sau de imagine, iar asta îmi dezleagă mîinile, îmi conferă o mare libertate interioară în găsirea și tratarea subiectelor. Faptul că sînt profesor la catedră mi-a inculcat probabil reflexul de-a explicita, de-a pune în lumina aspecte mai puțin cunoscute publicului larg, de a-i instrui pe alții. Nu mă sfiesc să mă scufund în detalii privind lirica italiană medievală, creația și receptarea lui Dante Alighieri. A fi scriitor echivalează, pentru mine, cu o lungă plimbare prin tunel. Vorbesc de unul singur și nu știu dacă mi se-aude glasul. Cîteodată îmi răspunde ecoul, mai ascuțit ori mai atenuat, și-atunci “ben puoi sapere ormai che il suo dir suona” (poți ști bine deja că vocea lui răsună).
