Valsul de adio

Primul roman al lui Milan Kundera publicat după stabilirea în Franța, în 1975, este o scriere la fel de 'muzicală' pe cât o indică titlul și pe cât cititorul, familiarizat deja cu lucrările marelui scriitor de origine cehă, se așteaptă să fie. Personajul principal spune 'adio' atât țării sale, căreia îi sunt consacrate, de fapt, toate gândurile lui, cât și iluziilor sale politice din tinerețe. Și, în ciuda grației și muzicalității sale, din romanul lui Kundera emana întreaga amărăciune, tristețe și luciditate a cuiva care știe că 'la intervale rare istoria supune umanitatea la încercări» și ca «acelor încercări nimeni nu le rezistă'. Una dintre aceste încercări este utopia distrugătoare care i-a bântuit țara. Iubiri frivole, ura, delațiune, vinovăție, răspundere, întrebări și răspunsuri pasionante privitoare la condiția umană și la «ismele» pe care din când în când, criminal, umanitatea le îmbrățișează se împletesc în această carte, una dintre cele mai dense epic și ideatic ale celebrului romancier. Cititorul român are prilejul să intre într-o lume în chip straniu cunoscută, deși aproape uitată, pe care, lipsită de vehemență și încrâncenare, ironia strălucitului romancier o transformă într-una palpitantă, debordând de viață, idei și tandrețe. — Alain Finkielkraut