Deodată, prin ceață a auzit un râset de copil; parcă era un clinchet de clopoței ori o joacă a îngerilor care se zbenguiau prin golul nesfârșit, deasupra norului întunecat. A mai stat așa în visare și acele râsete s-au repetat; părea că cineva își bate joc de el, Pământeanul, de neputința lui. Când a deschis ochii, în față i-a apărut un copil; micuțul nu părea speriat, mai degrabă se bucură de vederea sa. A stat și l-a privit, era fermecător, avea o veselie zburdalnică în glas, se bucură de viață și de sănătate lovind cu piciorușul stratul de omăt; fața-i balana, angelică, degajă multă gingășie și frumusețe. Meșterul s-a apropiat de el și l-a luat în brațe, l-a privit drept în ochi, dar nu i-a rezistat focului din priviri: - Nu se poate! spuse el. Copile, dar ochii tăi sunt ca doi luceferi, tu nu ești om, ci zeu! Privirea ta străpunge cerurile!” (Fragment Vanisia, prințesa Moldovei)
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…