Cartea Vantul prin gaura cheii. Seria Turnul intunecat. Vol.4.5 PDF

Vântul prin gaura cheii este o punte perfectă între romanele patru și cinci din seria Turnul întunecat, o poveste despre pistolarul tânăr și pistolarul bătrân.   Roland Deschain și tovarășii lui pleacă din Orașul de Smarald, dar sunt opriți de o furtună periculoasă. La adăpost, Roland are timp să le povestească despre zilele lui de tinerețe, când a fost trimis de tatăl lui să cerceteze cazul unui metamorf criminal în orășelul Debăria. Acolo îl ia în grijă pe Bill Streeter, un băiețel curajos, dar foarte speriat, singurul martor în viață al fărădelegilor creaturii. Ca să-l liniștească, Roland îi spune povestea „Vântul prin gaura cheii“, pe care el însuși a ascultat-o de nenumărate ori de la mama lui.   O poveste în poveste – așa se construiește întregul roman, îmbogățind, astfel, mitologia și lumea fascinantă a Turnului Întunecat.   Un puzzle care se așază la pas alert, cuprinzând aventurile unui pistolar tânăr, vârcolaci și o narațiune convingătoare. - Shortlist Fragment din cartea "Vântul prin gaura cheii. Seria Turnul întunecat" de Stephen King " Roland împinse peștele înapoi în apă cu vârful cizmei sale scâlciate.  — Throckenul vostru simte că se apropie, remarcă Bix, privindu-l pe Roland. Trebuie să aveți de grijă.  Roland nu-i răspunse imediat. O amintire clară îi răsări din străfundurile minții, una din zecile de xilografii colorate manual dintr-o carte veche și dragă. Semiluna deasupra unei păduri; șase bumbleri așezați pe un copac dărâmat, toți cu boturile ridicate. În copilărie iubise cartea aceea, Basmele Fermecate ale lui Eld, mai mult decât pe oricare alta. Mama îi citea din ea înainte de culcare, în camera lui din turn, în vreme ce vântul puternic al toamnei își fredona cântecul singuratic pe Iânga ziduri, chemând iarna. Da, „Vântul prin gaura cheii" era titlul poveștii a cărei ilustrație îi revenise acum în minte din negura amintirilor. Iar povestea aceasta era deopotrivă înspăimântătoare și frumoasă.  — Pe toți zeii strânși pe dealuri! exclamă Roland, lovindu-se în frunte cu podul palmei drepte. Ar fi trebuit să-mi dau seama imediat. Măcar după căldura nefirească din ultimele zile.  — Vrei să zici că nu ți-ai dat seama? se minună Bix. Și mai zici că ești din Lumea Dinăuntru!  Bătrânul tatăi ușor din buze.  — Roland? interveni Susannah. Despre ce vorbiți?  Roland nu o luă în seamă. Privi de la Bix la Ete și iar la Bix.  — Vine urgia!  Bix dădu din cap:  — Da. Așa spune throckenul vostru și throckenii nu se înșală niciodată când e vorba de urgie. Pe lângă faptul că știu să vorbească nițeluș, asta-i lucoarea lor.  — Lu... ce? nu înțelese Eddie.  — Adică iscusință, talentul lor, explică Roland. Bix, știi cumva dacă există pe malul celălalt vreun loc unde să ne putem adăposti până trece?  — Întâmplarea face să știu.  Și bătrânul le arată dealurile împădurite ce se ridicau în pantă blândă pe cealaltă parte a râului Whye, unde îi așteptau un alt doc și o altă căsuță nautică — însă nezugrăvită și mai puțin impresionantă.  — Pe partea aia să urmați poteca aceea care a fost drum pe vremuri. Se întinde pe Calea Grinzii.  — Păi, cum altfel? exclamă Jake. Toate lucrurile slujesc Grinda.  — Ca bine zici, tinere domn, că bine zici. În ce să vă spui, ca să pricepeți mai bine: în roți ori în kilometri?  — Și așa, și așa pricepem, răspunse Eddie, dar mai bine în kilometri.  — Bine. Mergeți pe drumeagul vechi al Callei cam vreo opt kilometri... dacă nu cumva chiar nouă jumate... și o să ajungeți într-un sat părăsit. Cele mai multe case îs făcute din lemn, deci nu v-ar fi de niciun folos; da' casă de rugăciuni e din piatră solidă. O să fiți la adăpost. Știu asta, pen'că am fost și eu înăuntru. Și vă mai zic că-i și o sobă mare acolo. Da' negreșit să-i verificați coșul, dacă vreți să tragă bine în alea două zile cât o să stați acolo. Și o să vă luați lemne din ce a mai rămas din căsuțele alea."